Viaţa lui Relu Fenechiu la ÎNCHISOARE. Cu cine împarte CELULA

Fostul ministru Relu Fenechiu a dormit deja trei nopţi în celulele închisorii. El va petrece în acest penitenciar cel puţin 3 ani şi 4 luni, când ar putea fi eliberat condiţionat.

Potrivit Ziarul de Iaşi, Relu Fenechiu împarte aceeaşi celulă cu fratele lui, Lucian Fenechiu, şi cu omul de afaceri Bogdan Damian, până la finalul lunii când i se va stabili regimul de executare şi va fi transferat în alt sector.

Deşteptarea la ora 6.00

În fiecare dimineaţă, cei 1.500 de deţinuţi de la Iaşi se trezesc de la ora 6.00. Au la dispoziţie jumătate de oră pentru a se spăla pe ochi sau pe dinţi, după care o altă jumătate de oră pentru a lua masa.

Micul dejun al unui deţinut de la Iaşi include de cele mai multe ori biscuţi, ceai, marmeladă sau margarină. După ce au luat masa de dimineaţă, urmează apelul, atunci când toate persoanele private de libertate sunt adunate şi numărate de reprezentanţii Peniteciarului.

Program de voie: cinci ore

Urmează cinci ore de program de voie, în care deţinuţii au la dispoziţie mai multe activităţi pentru a-şi umple timpul. Unii pot munci în cadrul penitenciarului sau în afara lui, în timp ce alţii pot participa la diferite activităţi culturale, educative sau religioase.

Între 8.00 şi 13.00, de asemenea, persoanele private de libertate pot primi şi vizite din partea celor dragi, dar şi să se plimbe sau să meargă la cabinetul medical din incinta unităţii pentru a se îngriji de sănătate. Vizitele sunt permise de patru ori pe lună.

Meniul se reia la zece zile

Masa de prânz din penitenciar se poate lua începând cu ora 13.00. Meniul este format din două feluri de mâncare. Întotdeauna o ciorbă, şi un fel doi din care nu lipsesc orezul, fasolea sau cartofii.

„Timp de zece zile, la prânz, deţinuţii primesc feluri de mâncare diferite. După ce trec aceste zece zile, meniul se reia“, spun reprezentanţii Penitenciarului, pentru Ziarul de Iaşi.

Shopping de la magazinul penitenciarului

După ce mănâncă şi la prânz, cei „cazaţi“ în închisoarea din Iaşi au un program mai flexibil. Pot primi vizite, pot înainta diferite cereri, se pot uita la televizor sau pot face şi cumpărături la magazinele situate în incinta închisorii.

Ziua se încheie cu masa de seară, respectiv un fel de mâncare caldă (orez, paste făinoase, cartofi etc.), după care un nou apel. De la 20 şi până la 22, fiecare îşi umple timpul aşa cum doreşte. La 22, luminile din penitenciar se sting şi fiecare merge la culcare.

Beneficii de deţinut

Banii de pe cardul personal pot fi viraţi de familie în conturile Penitenciarului şi apoi distribuiţi. Un deţinut nu poate cheltui însă mai mult de trei pătrimi din salariul minim brut pe economie (850 de lei).

Vizitele conjugale se acordă în funcţie de anumite criterii. Cei care au soţii, pot primi o vizită conjugală de două ore, o dată la patru luni. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • TOPUL RUŞINII: Stroe şi Ponta sunt consideraţi principalii VINOVAŢI pentru gestionarea TRAGEDIEI AVIATICE din Apuseni
  • Traian Băsescu: Dacă ar fi existat coordonare, s-ar fi putut face imediat localizarea avionului prăbuşit în Apuseni. Ponta a cerut trecerea STS la MAI şi demiterea lui Opriş
  • Elena Udrea: Ne propunem ca Partidul Mişcarea Populară să fie revelaţia politică a anului 2014
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
  • TOP 10 IMAGINI care au devenit VIRALE, deși există DETALIU care îți schimbă TOTAL percepția lor | GALERIE FOTO
  • GOALE și NEÎNFRICATE. Cum arată femeile care fac alpinism DEZBRĂCATE pentru un CALENDAR | GALERIE FOTO
  • SECRETE la 700 metri sub Pământ. Materia ÎNTUNECATĂ își face SIMȚITĂ PREZENȚA