SIBIU. Un fost jurnalist neamţ a renovat cu bani oferiţi de diverse fundaţii o moară veche de o sută de ani, care a devenit atracţie turistică. Cultivatul grâului, măcinatul şi coptul pâinii refac un circuit uitat.
Vizita începe în grădină, acolo unde Jochen Zsolt încearcă să cuprindă cu un braţ întreaga întindere, cu un zâmbet demiurgic. Acolo începe totul. "Asta e o bucăţică de pământ care aparţine de teritoriul morii, zece ari, şi cu cerealele care cresc pe cei zece ari, dacă totul merge bine, se face pâine pentru două familii, pentru un an. Asta ca să aveţi o impresie", spune mulţumit germanul, care după ce a lucrat ca jurnalist s-a mutat în Hosman, un sat din comuna Nocrich de lângă Sibiu. Aici a găsit o mică moară, care zăcea nefolosită şi care acum reuşeşte să macine grijile lui Jochen.
Moara veche, pe care a restaurat-o cu ajutorul mai multor fundaţii printre care "Mihai Eminescu Trust", e locul unde poposesc turişti mai ales de peste hotare, din ţările vorbitoare de limba germană, ca să înţeleagă rostul trăitului la ţară, al mâncatului sănătos şi mai ales al dezvoltării durabile. De altfel, fundaţia pe care au iniţiat-o pentru revigorarea întregii zone poartă numele "Hosman Durabil".
S-a căsătorit cu o româncă
Cocoţat într-un copăcel pe care şi-a improvizat o mică instalaţie "de făcut muşchi", copilul familiei Szolt, prăfuit de la atâta jucat în grădină, trăieşte o copilărie de care Germania l-ar fi privat, şi care seamănă cu cea a unui "Nică a lui Ştefan Apetrei".
"Aici ne-am hotărât în echipa noastră din asociaţie să cultivăm seminţe vechi din zona Transilvaniei şi am făcut aicea jumătate cu nişte grâu cu păr lung, de pe lângă Lviv, adică zona Galiţia care e Ucraina – Polonia acuma, un soi vechi, şi nişte triticum spelta, adică bunicul grâului, tot ceva foarte vechi. Este foarte greu şi nu se poate măcina la fiecare moară, dar este foarte sănătos. Are o coajă dublă şi acolo începe problema", explică Jochen într-o română stâlcită.
Căsătorit cu o româncă pe care a cunoscut-o în Germania, lui Jochen, aventurier din fire, i-a fost destul de uşor să vină să se stabilească într-un loc despre care auzise puţin, dar suficient cât să-i suscite interesul.
"Eu am plecat din Germania în 1996 şi am trăit şi în Austria şi am lucrat la un proiect cu fosta Iugoslavie, la o agenţie de ştiri. Acolo am auzit pentru prima dată de Transilvania şi eu am zis că eu mă duc un an de zile să vedem cum este", povesteşte germanul.
Fostul proprietar a vrut să vândă moara pe e-bay
De când a venit în România au trecut deja şapte ani, în care a reuşit să pună pe picioare o moară, pe care a găsit-o în paragină. Maşinăria foarte veche din moară, cu un motor construit înainte de secolul XX, la Budapesta, l-a făcut să se lupte pentru reabilitarea ei.
"Iniţial, moara asta a fost într-un alt sat, a fost adusă aici la începutul anilor ,30. Morarul, domnul Fâşca, a lucrat aici până în anii ,60. Fostul proprietar a zis să-l ajutăm să vândă la e-bay şi noi am zis că îl ajutăm numai să facă ceva, nu să vândă", explică Jochen cum a început totul.
Apoi, îşi continuă turul turistic. "Motorul pe care-l aveţi în faţa noastră e un motor Lehnen şi Wolt produs în Budapesta în 1890-1895. "Lehnen şi Wolt" a fost prima fabrică cu licenţă pentru motoare în Imperiul Austro- Ungar. Se vede sigla otto, adică original. E un motor care a pornit moara timp de 60 de ani", spune cu mândrie Jochen.
Motorul încă funcţionează şi chiar dacă nu mai poate să zdrobească niciun bob de grâu, o dată pe lună i se va da drumul măcar 15 minute, de dragul turiştilor. Următoarea încăpere e moara propriu-zisă. Pe fiecare încheietură se vede o pojghiţă din praful alb. "Inima morii", aşa cum numeşte şeful ei brutăria, încă pulsează în valuri de căldură, semn că toată noaptea s-a copt pâine în cuptor.
"Să hotărască fiecare ce mănâncă!"
Din brutărie se intră direct într-un magazinaş cu o tejghea frumoasă din lemn sculptat, încăpere în care pe vremuri a locuit proprietarul. Pentru că Hosman se află într-o zonă protejată, în care se desfăşoară un proiect european de conservare a acvilelor ţipătoare, Jochen le explică turiştilor că nu doar patrimoniul locuit e important, ci si cel natural.
"Dacă acvilele contribuie la păstrarea biodiversităţii, asta facem noi aici cu nişte plante. Noi vrem să hotărască fiecare ce mănâncă, să fie în mâna oamenilor şi să nu fie privatizat", mai spune, într-o română stricată, gazda.
INOVAŢIE LA SAT
De la târguri meşteşugăreşti la şuri culturale
Moara veche nu este un loc la a cărui poartă bat numai turiştii. Periodic, aici sunt organizate şi multe alte activităţi pentru cei din zonă, dar şi pentru turişti, printre care proiecţii de filme, târguri sau spectacole de teatru.
"O şură este un element central al unei ferme şi am furat ideea de, cum se zice în Germania, şuri culturale. Să fie transformată într-un spaţiu în care arătăm şi nişte filmuleţe din când în când, aici am făcut şi nişte târguri meşteşugăreşti, cu meşteşugari din sate din vecinătate şi aici am făcut şi proiecte de teatru. Atragem lumea ca să nu facem numai o chestie, nici morarul care a fost odată aicea nu a fost numai morar, a fost şi potcovar şi a făcut şi agricultură", mai spune germanul Jochen Zsolt.