Secretul interlopilor: De ce nu se tem nici de poliție, nici de pușcărie. Culisele clanurilor

Secretul interlopilor: De ce nu se tem nici de poliție, nici de pușcărie. Culisele clanurilor

Șeful unuia dintre cele mai temute clanuri interlope din zona Moldovei a povestit despre perioada pe care a petrecut-o în închisoare, după ce a fost închis timp de câteva luni.

Liderul clanului Cordunenilor, Costel Corduneanu, a fost eliberat condiționat, zilele trecute, din Penitenciarul Târgu Mureș, unde a stat închis câteva luni. El a povestit despre perioada petrecută în spatele gratiilor și despre intențiile sale de viitor.

Corduneanu a povestit că în perioada în care a fost închis a fost nevoit să stea aproape întreaga zi în celulă deoarece starea de sănătate nu-i permitea să ia parte la activități. Cu toate acestea, a spus Costel Corduneanu, nu se plânge, chiar dacă nu i-a fost ușor.

„Am ieșit din pușcărie unde am stat 23 din 24 de ore în celulă. Stare mea de sănătate nu mi-a permis să ies mai mult la activități. A fost o perioadă grea. La pușcărie nu este ușor. Pentru cei slabi de înger sau pentru cei care intră fără o recomandare e foarte greu”, a arătat Costel Corduneanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a spus că la închisoare nu a avut un statut privilegiat, dar s-a bucurat de respectul gardienilor și al colegilor de celulă. Totodată, liderul interlop susține că trebuie îmbunătățite condițiile din penitenciare pentru că sunt foarte grele.

„Am avut același statut ca al colegilor de celulă. Am fost, însă, respectat atât de ei, cât și de gardieni. Nu am ce să spun. Ar trebui să fie schimbate condițiile din penitenciare, dar nu vreau să spun mai multe. Una peste alta, la pușcărie este greu”, a mai spus Corduneanu.

La 50 de ani, interlopul a precizat că nu-și mai dorește să revină după gratii și, de aceea, intenționează să se schimbe și să se îngrijească mai mult de familie.

„Eu nu sunt un om agresiv, nu am omorât pe nimeni, nu am căutat scandal niciodată. Dacă vine unul la mine să-mi dea în cap, trebuie să mă apăr. De asta spun că nu vreau să mai ajung la pușcărie, dar nu știi niciodată ce va fi”, a mai spus Costel Corduneanu conform de BZI.ro.

Se consideră doar un frate mai mare

Mai mult, șeful Cordunenilor afirmă cu nu este un interlop și nici nu este un lider de clan ci doar un frate mai mare, capul familiei.

„Eu nu sunt interlop, nu am clan sau ce se mai spune. Eu sunt un fost sportiv, un campion care a reprezentat România în toată lumea. Am fost fratele mai mare, am avut grijă de familia mea și i-am învățat ce am considerat eu că este bine. Fiecare dintre frații mei au făcut pe urmă ce au considerat ei. Eu nu pot răspunde pentru faptele lor”, a mai povestit el.

Corduneanu a ținut să sublinieze că gruparea a cărei lider este nu este o organizație de tip mafiot și nici un clan și o familie care a reacționat doar atunci când a fost provocată.

„Noi nu suntem clan, noi suntem o familie. Noi nu am omorât pe nimeni. Într-adevăr am reacționat și noi când am fost provocați, dar atât. Ne-am văzut de treaba noastră. Nu noi suntem problema, mafia este în altă parte. Că suntem noi pușcăriași? Acum au ajuns primari la pușcărie, medici și tot așa. S-a schimbat treaba”, a spus Costel Corduneanu.