„La anul pe vremea asta o să îmbraci rochia albă de mireasă, cărțile mele nu mint niciodată. Chiar și pentru tine există un bărbat și o să-l întâlnești în a treia zi după prima zăpadă”.

Monica era confuză – își rotea privirea prin încăpere, încercând să găsească un sens și o explicație pentru mireasa din oglindă care îi tot vorbea.

-Noi două nu suntem rivale, să știi. Ne dorim același lucru – să ne găsim un soț. Dacă va fi sau nu același, asta rămâne de văzut. Tu pari cam bleagă, a ironizat-o, din nou, oglinda.

-Tu esti eu, despre ce tot vorbești ? se enervă Monica.

În timp ce vorbea nu-și putea lua ochii de la fereastra ce se umpluse până la jumătate de steluțe de gheață.

-Cât timp te holbezi la zăpadă pot să fac un duș ? a întrebat-o mireasa din oglindă. Put ca un cal, de câte zile nu te-ai mai spălat?

-Ești o oglindă, cum te poți spăla? Nici măcar nu am apă caldă. Dacă intenționezi să te măriți înaintea mea, să știi că n-o să-ți meargă.

Monica îi ghicise intențiile subterane ale femeii din oglindă. Cu mișcări rapide și-a înhățat rivala și a azvârlit-o de la etajul șase al blocului în care locuia.

-Spală-te cu zăpadă!

Deși surprinsă de gest, cea din oglindă, amuțită vreo două etaje, s-a izbit de asfalt cu un sentiment de triumf.

-Acum suntem și mai multe, uite în câte bucăți m-ai risipit!

Vecinii, alertați de zgomot și-au scos capetele curioase la ferestre, ba unii chiar s-au încumetat să coboare pentru a cerceta la fața locului.

-S-a spart o oglindă .

-Cineva a aruncat-o intenționat.

-Cine a făcut acest gest, șapte ani nu se mai mărită! Vecina de la parter era maestra superstițiilor.

Monica auzi câteva bătăi în ușă.

-Cine-o fi ?

Necunoscutul o înfricoșa, dar cel mai tare se temea să nu o vadă cineva în starea în care se afla când era în casă, cu machiajul atârnat în umbre obscure ce îi aspreau trăsăturile.

Din nou bătăi în ușă, de data aceasta foarte insistente. Prea multe lucruri pentru o singură zi...era maică-sa.

-Intră.

-Ce-i cu tine îmbrăcată în rochie de mireasă ?

-Nimic care să te intereseze pe tine, mamă. Ce cauți aici?

-Monica, eu și tatăl tău suntem foarte îngrijorați.

-Și ai bătut atâta drum prin zăpadă ca să îmi spui asta ? nu puteai să-mi telefonezi?

-Despre ce zăpadă vorbești? Afară e mai uscat ca în Sahara!

-Vezi tu, mamă, nu știu ce puneți la cale tu și tata, dar dacă v-ați propus să îmi ascundeți prima zăpadă, am să te dezamăgesc teribil. Știu că afară a nins, e minunat să ating fulgii și să le simt aroma.

Maică-sa o cerceta cu îngrijorare, neștiind ce să-i răspundă. Citise ea într-o revistă că pe nebuni nu trebuie să îi contrazici. Dar Monica nu era nebună, era doar singură și confuză.

Femeia s-a îndreptat înspre fereastra încă deschisă:

-Uite, Monica, e mai cald ca în octombrie. Vino, draga mea, să vezi că nu ninge.

Mișcându-se greoi în rochia de mireasă umflată de criolină, Monica își privea mama încercând să descifreze cele câteva cuvinte scrise cu linii groase pe fruntea femeii care o mințea în față că afară e cald și bine :

-Ești o mincinoasă.

Există ceva în subteranul fiecărei minți care ne transformă în fiare, oricât de slabi am fi.

-Nu ninge, pricepe odată! Au fost ultimele cuvinte pe care femeia i le-a spus.

-Cred că cel mai bine ar fi să pleci și tu pe urmele oglinzii.