Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Viața la Curte. Secrete
Viața la Curte. Secrete

Viața la Curte. Secrete

Loredana îngroșase statisticile rușinoase care plasau România printre țările fruntașe cu cele mai multe mame adolescente. Avea doar 15 ani când a rămas însărcinată, iar vestea că dorea să păstreze copilul a șocat pe toată lumea.

Viitorul tată și-a onorat obligațiile , în ciuda opoziției propriei familii, care nu voia să-și vadă băiatul cu viața compromisă, din pricina unei fete fără minte.

Loredana și Cosmin s-au căsătorit cu dispensă, iar viața lor împreună a fost una agreabilă și lipsită de griji. Amândoi și-au terminat liceul, au mai făcut un copil între timp și s-au mutat la casa lor, departe de ochii iscoditori ai soacrelor.

Cosmin își dorea să devină arhitect, iar Loredana medic stomatolog, dar unul dintre ei trebuia să renunțe la vise pentru că o familie cu doi copii cere sacrificii.

Așa se face că Loredana a tras biletul necâștigător, devenind o casnică în toată regula, cu sarcini și griji, cu tone de probleme pe cap și doi copii de crescut.

Dar anii au trecut, cumva, pe nesimțite, lăsând dâre de oboseală pe chipul fetei care devenise femeie, adâncind prăpastia ce se căscase între ea și Cosmin o dată cu renunțarea la carieră. Bărbatul ajunsese arhitect, cum își dorise, câștiga suficient cât să-și întrețină familia și nu părea deloc afectat de statutul social al soției sale, atâta vreme cât Loredana rămânea docilă și nu emitea pretenții de evoluție.

Locul ei era la cratiță, acolo fusese dintotdeauna, doar că ea nu avusese niciodată curajul să recunoască evidența.

-Acum că am trimis copiii la școală, aș vrea să mă înscriu și eu la facultate.

-E cea mai mare prostie pe care am auzit-o, ripostase Cosmin. Îți lipsește ceva ?

-Da, îmi lipsește un rost în viață. Simt că nu mai am aer, îmi pierd mințile în fiecare zi făcând aceleași lucruri.

Cearta s-a aprins ca niciodată între cei doi, s-au spus lucruri ce nu mai puteau fi șterse ori uitate, s-au aruncat adevăruri desferecate din tăcerea prea îndelungată în care fuseseră captive.

Cei doi copii se adăpostiseră sub puful pernelor așezate pe urechi, temându-se că tot acest scandal avea să aducă schimbări dramatice în viața lor, până atunci liniștită.

Și cât adevăr ascundeau aceste gânduri…

-Unde e mama? Am căutat-o peste tot.

Gabriel, fratele mai mare, se trezise primul și, mirat că micul dejun nu era pregătit, încerca să își găsească mama.

-Poate că nu se simte bine după cearta de aseară, l-a lămurit Otilia, sora mai mică. Hai să nu facem și noi scandal, mănâncă ce găsești în frigider.

Dar băiatul simțea că ceva se întâmplase, așa că, ignorându-și sora, a pornit o adevărată anchetă.

-Mașina lipsește din garaj, am verificat. Dacă a plecat și ne-a părăsit ?

-Poate că s-a dus la cumpărături, de ce te agiți atâta?

-Nu a fost la baie, chiuveta și dușul sunt uscate, doar nu a plecat nespălată, îi cunosc bine obiceiurile.

-Bine, domnule detectiv, hai să vedem dacă o găsim în dormitor.

Loredana nu era nicăieri iar Cosmin i-a anunțat dispariția peste câteva zile, când s-a convins că treaba începea să devină serioasă.

-Ne-am certat în noaptea dinaintea plecării. Nimic grav, lucruri banale ca în orice familie. Ea s-a enervat și a ieșit din dormitor, iar peste câteva minute am auzit ușa garajului și motorul mașinii. Credeam că iese ca să își limpezească mințile, nicio clipă nu m-am gândit că ne-a părăsit.

Toate persoanele interogate au confirmat că Loredana și Cosmin se înțelegeau ca în prima zi, că el era un băiat bun, care aducea toți banii acasă și se îngrijea să nu le lipsească nimic.

Socrii îl iubeau ca pe copilul lor și s-au arătat foarte nemulțumiți de întrebările ușor tendențioase ale anchetatorilor.

-Ginerele dumneavoastră era un om violent ?

-E stupid să credeți asta. Este un înger de bărbat.

Polițiștii au abandonat rapid pista soțului suspect, pentru că, la nici două săptămâni de la dispariția Loredanei, mașina acesteia a fost descoperită în fața gării.

-Pesemne că și-a luat zborul cu trenul. Cine să le mai înțeleagă pe femeile astea? Au totul și, într-o zi, se trezesc că vor altceva.

Chemat din nou la audieri, Cosmin le-a oferit polițiștilor motive serioase ca să abandoneze ancheta și căutările.

-Aseară am observat că lipsesc banii despre care doar eu și Loredana știam unde sunt ascunși. Cred că a fost în casă în lipsa noastră.

-Ce vă face să spuneți asta ? poate a întrat un hoț.

-I-au dispărut hainele, iar acum trei zile erau în dulap. Am găsit lucruri mutate prin casă și ordine în bucătărie. Loredana nu suporta să vadă vasele nespălate, avea o obsesie în această privință.

Bizar caz de dispariție, în care dispăruta se întoarce în casa din care a plecat ca o fantomă.

-O să apară ea la un moment dat, o să vedeți, i-a asigurat mama Loredanei pe polițiști. Unde mai găsește  un bărbat ca cel pe care l-a lăsat cu doi copii pe cap?

Deloc impresionată de calitățile lui Cosmin, Loredana a ales să nu se mai întoarcă. Zece ani de așteptare au fost de ajuns ca să aștearnă praful uitării peste toți cei care îi duseseră dorul.

Cosmin își refăcuse viața alături de o altă femeie, Anca, dar nimeni nu-l judeca pentru asta. În definitiv, cât s-o mai aștepte?

Comisarul Căzănescu primise misiunea să închidă dosarele abandonate și nesoluționate, care putreziseră în subsolul revendicat de șobolani și mucegai al poliției. A deschis cu silă o copertă îngălbenită cu margini negre și umede, iar ochii i s-au lipit de fotografia unei femei foarte frumoase dispărută în urmă cu zece ani.

Investigațiile i s-au părut destul de superficiale, câteva declarații sumare luate membrilor familiei, o examinare incompletă a mașinii dispărutei ce consemna că nu au fost identificate urme suspecte, nimic care să trezească vreo bănuială și cam atât.

Fără să stea pe gânduri, comisarul Căzănescu s-a gândit să-i facă o vizită  soțului Loredanei, să-i măsoare nivelul de îngrijorare, dar și de speranță.

-Doar nu credeți că se mai întoarce vreodată! L-a descurajat Cosmin pe polițistul care venise să-l anunțe că va încerca să dea de urma dispărutei.

-De ce spuneți că nu se va mai întoarce ?

Cosmin părea extrem de relaxat, în definitiv trecuseră zece ani, ce naiba mai spera individul ăsta să descopere?

-Eu m-am recăsătorit între timp. Dacă Loredana a ales să ne abandoneze și eu am ales să găsesc o altă mamă pentru copiii mei.

-Firesc, poate că și eu aș fi procedat la fel, l-a consolat comisarul Căzănescu. Nu vă judecă nimeni. Misiunea mea este să închid o anchetă prăfuită cu care nimeni nu vrea să-și mai bată capul.

-Vă înțeleg, a zâmbit Cosmin, care se bucura la auzul acestor vorbe. Și eu cu ce vă pot ajuta ?

-Aș avea nevoie de o scurtă declarație, ca să pot justifica redeschiderea anchetei. Ce vă mai amintiți din noaptea dispariției? Știu că au trecut atâția ani, dar, cu siguranță, îmi puteți fi de folos cu ceva amănunte.

-Păi… ce să vă spun, ne-am certat pentru că voia să își reia școala și să devină dentist. O prostie, ca multe altele care îi treceau prin cap. m-a amenințat că pleacă, că mă lasă cu copiii, dar nu i-am dat prea mare atenție. Dimineața, când m-am trezit, am observat că dulapul ei de haine era gol, luase toți banii din casă, iar mașina lipsea din garaj. Cam asta e tot.

-Și totuși, i-ați anunțat dispariția după câteva zile.

-Am sperat că se întoarce după ce rămâne fără bani, dar se pare că m-am înșelat.

Cosmin și-a încheiat declarația cu o bătaie puternică din palme, așa cum făcea întotdeauna când era mulțumit de cum merg treburile. Comisarul Căzănescu s-a ridicat, simțind că era momentul să plece, a dat o raită cu privirea prin sufrageria generoasă, poposind câteva secunde în plus deasupra fotografiilor frumos așezate pe șemineu. Erau toți membrii familiei surprinși de-a lungul anilor, cu excepția Loredanei. Ca și cum n-ar fi existat vreodată, ca și cum includerea ei în acele crâmpeie de viață ar fi fost de rău augur.

,, Măcar pentru amintirea copiilor și tot aș fi păstrat o fotografie cu mama lor,, și-a spus în gând comisarul.

-Sper să finalizați ancheta cât mai repede, i-a urat Cosmin la plecare. N-aș vrea să fim din nou răscoliți cu speranțe deșarte.

-Poate că voi avea mai mult succes decât colegii mei în trecut. Tehnica de care dispune poliția în prezent este una foarte performantă. Cine știe…

-Mă rog, nu mă pricep la anchete. Cred doar că Loredana nu și-a dorit să mai fie găsită, iar colegii dumneavoastră au înțeles acest lucru, chiar cu metodele empirice de anchetare de atunci.

Comisarul Căzănescu era mai sigur ca niciodată că femeia dispărută nu mai este în viață și simțea, undeva în adâncul lui, că tocmai stătuse de vorbă cu criminalul ei.

-Se pare că individul e atât de sigur și stăpân pe situație, încât nici măcar nu s-a străduit să declare aceleași lucruri ca în urmă cu zece ani, îi povestea comisarul unui coleg. De pildă, atunci a spus că a auzit mașina în garaj și a crezut că soția lui a plecat ca să își limpezească mințile. Mie astăzi mi-a relatat o cu totul altă versiune – că abia dimineața a descoperit că femeia dispăruse împreună cu hainele și banii din casă.

-Astea sunt detalii neînsemnate. Memoria ne joacă feste.

-Mai e ceva – inițial, declarase că a observat lucrurile și banii lipsă după două săptămâni de la dispariție și toată lumea a crezut că femeia s-a întors pe ascuns în casă. Ba chiar a oferit amănunte despre cum ea a spalat vasele și a curațat bucătăria, îți dai seama?

-Și ce-i cu asta ?

-Se contrazice cu povestea lui de azi. Eu cred că tipul ascunde ceva.

-Ești paranoic. Ai face bine să închizi dosarul ăsta mai repede, l-a sfătuit colegul. Avem atâtea altele pe cap.

Comisarul Căzănescu și-a notat pe un bilețel toate facultățile de stomatologie din țară și a plecat să dea de urma Loredanei. Soțul decalarase că motivul scandalului fusese dorința femeii de a-și relua studiile pentru a deveni medic dentist, astfel că i se părea cea mai logică pistă de urmat. Era de mirare faptul că din ancheta inițială lipsea această căutare, dar nu era acum momentul judecății.

Comisarul a mai venit cu o idee- apelând la tehnica modernă, a cerut o reconstituire a chipului Loredanei în prezent și a creat o pagină facebook întitulată – Ajutați-ne să o găsim pe Loredana!

Cei care puteau oferi informații, erau invitați să o facă.

În paralel, au fost rechemați pentru declarații părinții  și sora Loredanei, prieteni, vecini, cunoscuți, foști colegi. Concluzia era bizară- nimeni nu fusese interesat să-i dea de urmă unei mame care-și abandonase copiii, casa, familia.

Facultățile de medicină dentară comunicaseră faptul că în evidențele lor nu se identificase nicio studentă cu datele trimise de către poliție. Cu alte cuvinte, Loredana plecase de acasă, dând uitării  întreaga ei viață, pentru a-și putea îndeplini visul de a deveni medic dentist, dar, din motive necunoscute, visul ei murise undeva, pe drum.

Greu de crezut, mai ales pentru comisarul Căzănescu. Cosmin a fost rechemat la audieri, dar, de această dată, într-un cadru oficial. Părea agitat și vizibil iritat de insistențele acestui polițist care n-avea alte preocupări în viață decât să-i tulbure lui liniștea.

-Ce rost are tot acest circ pe care îl faceți ? anchetatul punea întrebări anchetatorului.

-La ce vă referiți ?

-La pagina de facebook pe care ați creat-o. Au descoperit-o și copiii, iar acum sunt plini de întrebări și suspiciuni.

-Suspiciuni față de cine?

-Lăsați-mă cu tacticile astea de mare anchetator, știu foarte bine ce încercați să faceți.

-Vreau să vă găsesc soția, atât și nimic mai mult.

-Acea femeie nu mai este soția mea și, chiar dacă ați găsi-o, nu o mai vreau înapoi. Sunt acuzat de ceva ?

-Momentan nu. Dar sunt multe de lămurit, i-a răspuns evaziv, comisarul. De pildă, ați prezentat două variante diferite legate de noaptea dispariției.

Cosmin bătea agitat cu piciorul în podea și își trasa cu degetul arătător linii imaginare în palma mâinii stângi.

-Ați spus tuturor că soția dumneavoastră voia să devină medic dentist, dar am căutat-o la toate facultățile de profil din țară și nu apare nicăieri înmatriculată.

-Poate a folosit un nume fals.

-V-ați uitat la prea multe filme americane, dar la noi nu merge așa – ai nevoie de un certificat de naștere și de căsătorie, de buletin, de diploma de bacalaureat ca să te poți înscrie la facultate.

-Știți ceva, eu m-am săturat să fac pe băiatul bun! i-a curmat Cosmin argumentația. Nu am vrut să spun adevărul, ca să nu o fac de râs în fața prietenilor și a familiei, iar treaba cu medicina dentară mi s-a părut un motiv onorabil care să-i justifice plecarea. Loredana mă înșela – pur și simplu. Mi-a aruncat în față totul și m-a anunțat că vrea să vindem casa și să ne despărțim.

-Și cum ați primit vestea ?

-Dumneata cum crezi ? săream într-un picior de fericire. I-am spus să-și bage mințile în cap și să termine cu acea relație. Chiar eu am rugat-o să se întoarcă la școală, să-și găsească un rost în viață.

-Deci i-ați mințit pe anchetatori și i-ați îndrumat spre o pistă falsă.

-Așa și? Sunt un mincinos, asta e o crimă? Am făcut-o ca să îmi protejez copiii, să nu creadă ce e mai rău despre mama lor.

Comisarul i-a chemat la audieri și pe cei doi copii ai Loredanei, pe care nimeni nu-i întrebase niciodată nimic. Gabriel avea 26 de ani și păstra amintiri destul de vii în legătură cu ultima ceartă a părinților :

-Mama plângea foarte tare, iar tata cred că a lovit-o. i-a spus că e proastă, iar proastele nu au ce să caute la facultate.

-Deci subiectul a fost dorința mamei tale de a se întoarce la școală ? ești sigur de asta? Tatăl tău tocmai mi-a spus că îl anunțase că avea o aventură și voia să vă părăsească.

-Tata minte, nu înțeleg de ce face asta. Toata familia știa care era dorința Învăța pe ascuns pentru admitere, iar el i-a găsit cărțile și i le-a aruncat, spunându-i că nu va fi admisă niciodată.

-Crezi că tatăl tău i-a făcut vreun rău în acea seară ?

Gabriel și-a ascuns fața în mâini și a început să plângă. Chiar nu mai știa ce să creadă, iar răscolirea trecutului îl făcuse să aibă îndoieli:

-E tatăl meu și îl iubesc.

Sora cea mică păstra amintiri vagi despre mama ei.

-Când ne-am trezit, am observat că micul dejun nu era pregătit, iar Gabriel a început să se agite. Nu știu de ce s-au certat, îmi astupam urechile cu perna ca să nu aud.

-Ți-e dor de mama ta ?

-Tata ne-a spus că a fost un om rău, care ne-a părăsit pentru a-și face o altă familie. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, dar chiar nu i-am simțit niciodată lipsa.

Oamenii aceștia străini de empatie și goliți total de sentimente, îi dădeau fiori reci comisarului. Nemulțumirea alarmantă a părinților și a sorei Loredanei în legătură cu redeschiderea anchetei era încă și mai bizară.

-Lăsați-l în pace pe Cosmin. E un om bun care și-a crescut copiii mai bine decât orice mamă.

Dar comisarul știa, simțea, spera că acest om va recunoaște, într-un final, că este răspunzător pentru dispariția Loredanei.

Comentariile adăugate pe pagina de facebook adăugau piese lipsă la puzzle-ul care începea să prindă contur. Oameni care o cunoscuseră, colegi, prieteni, aveau ceva de spus ca să ajute ancheta. Un lucru era cert – pe Loredana nu o mai văzuse nimeni din noaptea dispariției.

Teoria cu amantul misterios care ar fi determinat-o să își abandoneze familia nu era confirmată de nimeni altcineva în afară de Cosmin. Dar toate aceste dovezi nu erau de ajuns pentru a obține o condamnare, iar comisarul Căzănescu știa asta.

Au mai trecut doi ani de căutări zadarnice, iar interesul public pentru descoperirea adevărului începea să pălească. Și totuși, ceva avea să se întâmple…

Într-o luni dimineață, Gabriel, băiatul femeii dispărute, a dat buzna în biroul comisarului. Era vizibil tulburat, probabil plânsese, dar părea hotărât să vorbească.

-Aseară tata a lovit-o pe Anca. Mi-e teamă să nu aibă aceeași soartă ca și mama. E o femeie bună, care s-a străduit să ne crească cum a putut ea mai bine.

-Cum adică nu vrei să aibă aceeași soartă ca mama ta ?

-Adică să dispară. Tata pare să se priceapă foarte bine la treaba asta.

-Dacă nu-mi spui mai multe, am mâinile legate.

Gabriel se codea, a dat să plece, dar s-a întors din pragul ușii și aproape că a țipat.

-Cred că tata a omorât-o pe mama în noaptea aia. A pus-o în mașină și a îngropat-o undeva.

-Mașina mamei tale era curată, nu s-au găsit urme de sânge.

-Asta pentru că a fost dusă cu mașina tatei, pe care nu s-a obosit nimeni să o cerceteze. Dar eu știu foarte bine ce am văzut.

-Ce ai văzut ?

-În dimineața în care mama a dispărut, m-am dus să o caut în garaj. Era doar mașina tatei, cu portbagajul deschis și am văzut o baltă de sânge.

-De ce nu ai spus nimic despre asta ? nici atunci și nici când te-am chemat eu la audieri?

-Pentru că este tatăl meu nu vreau să îi fac rău. Poate că am greșit, nu mai știu.

-Ai fi de acord să participi la o confruntare cu tatăl tău ?

-Cred că da.

Cosmin a negat cu tărie că și-ar fi ucis soția :

-Gabriel era doar un copil, nici măcar nu putea să deschidă portbagajul mașinii mele. Nu știe ce vorbește.

-Tată, îmi amintesc prea bine că ai spălat urmele de sânge chiar în garaj, în acea  dimineața. Când te-am întrebat ce faci, mi-ai răspuns că nu era treaba mea.

-Spui prostii, sunt tatăl tău, cum poți să-mi faci una ca asta?

Băiatul s-a ridicat, înfigându-și mâinile în gâtul părintelui pe care îl considera, mai mult ca niciodată, un criminal cu sânge rece :

-Recunoaște, recunoaște că ai omorât-o!

Confruntarea nu schimbase prea mult datele problemei. Deși nu mizase prea mult pe o mărturisire, comisarul sperase, totuși, că va obține ceva mai mult decât o reacție violentă din partea băiatului.

Iar mașina lui Cosmin fusese distrusă la dezmembrări,  umbrind și ultima șansă de a descoperi adevărul.

-Ați fi dispus să vă supuneți testului poligraf ?

-Exclus! S-a revoltat avocatul bărbatului.

Acest refuz categoric ridica un mare semn de întrebare. Chiar și familia Loredanei începea să se îndoiască de buna credință a fostului soț. Pe buzele tuturor circula o singură întrebare :

-De ce refuză detectorul de minciuni ?

Și iată cum o  neînsemnată scânteie a stârnit flacăra revoltei, de parcă forțe nevăzute ridicaseră vălul uitării de pe mințile tuturor.

-Loredana se plângea că nu o lasă se meargă la facultate, că a început să o lovească din nimic. Voia să plece împreună cu copiii, să îl părăsească.

-Și ce ați sfătuit-o ?

-Ca orice mamă, am încurajat-o să nu facă acest pas. Cosmin era un tată și un soț bun.

Noua declarație a mamei celei dispărute îl scârbea pe comisar, dar n-avea rost acum să-i mai ceară socoteală pentru vehemența cu care își susținuse ginerele.

Bărbatul se încăpățâna să nu recunoască, chiar dacă variantele lui despre adevăr erau atât de diferite. Rezolvarea cazului a venit, însă, tot de la Gabriel. Măcinat de remușcări și împins de la spate de o depresie puternică, accentuată și de firea lui foarte sensibilă, băiatul a încercat să își ia viața. A fost salvat în ultimul moment de Anca, mama sa vitregă.

Pe patul de spital, cu lacrimi în ochi, și-a implorat tatăl să spună adevărul :

-Te rog, fă-o pentru liniștea mea. Îți jur că dacă nu îmi spui ce s-a întâmplat o să încerc din nou să mă sinucid. Nu va ști nimeni, îți jur.

-Mi-am pierdut cumpătul, dar n-am vrut să-i fac rău, doar mă cunoști. S-a lovit cu capul de colțul mesei și nu s-a mai mișcat. Ce era să fac ?

-Să spui că a fost un accident?

-Cine m-ar fi crezut ? Soțul este întotdeauna vinovat.

Comisarul Căzănescu obținuse mărturisirea atât de așteptată. Trupul Loredanei a fost găsit într-o pădure de la marginea orașului și înmormântat cum se cuvine, pentru ca familia să o poată plânge în liniște.

Publicat in categoriile: Opinii, Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: