Viața la Curte. O gravă eroare judiciară

Viața la Curte. O gravă eroare judiciară

Clopoțelul școlii sunase atât de plăcut în acea dimineață, încât toți princhindeii îngrămădiți în curte se împrăștiaseră în clase, ca niște soldăței disciplinați întorși în cazarme. Pentru Ioana era prima zi de școală în clasa a cincea, colegi noi, profesori pe care nu îi cunoștea, materii ce păreau complicate judecând după manualele așezate pe bănci.

Îi era deja dor de vacanță, de copiii din sat cu care se jucase toată vara, de doamna învățătoare.

-Cum a fost azi la școală ? a întrebat-o taică-su spre seară.

-Cum să fie? Bine. A răspuns fata, neconvingător.

Ne puteți urmări și pe Google News

-După cum văd că ți-e dragă cartea, o să ajungi tot cu sapa în mână ca mă-ta, a oftat bărbatul.

Din fericire, prima zi de școală trecuse repede, iar duminică, pe la prânz, Ioana, împreună cu fratele ei mai mic și cu mama, au pornit pe dealurile de la marginea satului ca să caute măceșe.

Copiii alergau fericiți, se îmbrânceau, cântau, numai treaba pentru care veniseră nu o făceau.

-Puneți mâna și umpleți coșurile, dacă nu vreți să rup nuiaua pe spinarea voastră, îi amenința mama.

Dar lor nici că le păsa mai puțin, prinși fiind în jocurile copilăriei ce nu cunoaște de griji și îndatoriri.

Dintr-o dată, în cale le-a ieșit Neluțu Măciucă , încărcat de nuiele pe care le folosea la construirea caselor din chirpici.

Intrând în vorbă cu mama copiilor, i-a aflat supărarea și a început să glumească pe seama copiilor, care abia dacă adunaseră o mână de măceșe.

-Ia mergeți voi acasă cu Neluțu, mai rău mă încurcați aici. Mă duc să văd de vacă dacă mai e priponită și vin și eu în urma voastră.

Neluțu i-a luat pe cei doi copii și au tăiat drumul spre casă mergând pe o potecă ascunsă, doar de el știută.

-Măi, Ionela, ce ți-a mai crescut părul! Arăți ca o adevărată domnișoară. Câți ani ai tu, 14 ? a întrebat-o bărbatul.

-Are 11 ani, a răspuns Victor, fratele Ionelei. Mama zice că o mucoasă care se joacă cu păpuși.

-Tu de ce te bagi? S-a supărat fetița. Sunt în clasa a cincea, da?

-Ți-am zis eu că ești domnișoară! A liniștit-o Neluțu. Păi dacă tot ai crescut, trebuie să faci și lucruri de oameni mari.

-Cum ar fi?

-Cum ar fi să asculți muzică bună. Dacă vrei îți dau câteva casete pe care mi le-a trimis soră-mea din Anglia.

-Vreau! A exclamat Ionela. Mergem acum ?

-Îl lăsăm mai întâi pe Victor acasă, astea sunt chestii de oameni mari.

-Dar eu de ce nu am voie să merg cu voi? S-a supărat băiatul.

-Pentru că ești un pârâcios!