Mihai era, ceea ce în poker se numește un regular foarte slab, cu tendințe de evoluție spre mediocritate. În traducere liberă – un cartofor care pierdea 9 meciuri din 10, iar când se întâmpla să mai și câștige, paria sume mici, umbrind bucuria reușitei. Cel mai mare păcat al său era că nu știa niciodată când să se oprească.

Mihai îl privea de parcă îl împușcase în frunte și nu murea. Răzvan l-a bătut pe umeri, ca un apropiat care își permite orice, sărutându-l pe frunte :

-Mergi acasă și bucură-te de ultima noapte.

Cu lacrimile adunate în colțul ochilor, bărbatul a plecat. Voia să meargă acasă, să se baricadeze între zidurile ei, ca să-și poată apăra soția pe care o vânduse ca un Iuda de mâna a doua.

-Dacă o să-l placă pe Răzvan? E bogat, e frumos, toate femeile se îndrăgostesc de el. Nu, Carmen a mea nu e genul acela de femeie.

Știa că o să simtă dacă ea îl va înșela, pielea ei va păstra urmele altui bărbat, iar atunci o va omorî cu mâinile goale.

Gonea spre casă, încercând să își îngroape gândurile negre care nu-i dădeau pace. Dar parcă cineva dilatase timpul și lungise drumul, iar Carmen părea atât de departe, încât simțea că nu va apuca să ajungă la ea înaintea lui Răzvan.

-Dacă mâine e deja azi și mi-a furat-o ?

-Nu ți-a furat-o, tu ai vândut-o!

Conștiința asta blestemată își alegea cele mai nepotrivite momente să-i vorbească; așa îi făcea și când ținea cărțile în mână – îi tot dădea brânci : du-te acasă, du-te acasă! Numai ea era vinovată pentru toate dățile în care pierduse.

-Probabil Carmen mă urăște deja.

Dintr-o dată viitorul se proiecta în fața lui ca niște bucăți mari de sticlă prin care putea vedea totul.

A intrat în casă trântind ușa și bolborosind cuvinte de neînțeles. Carmen dormea, dar a trezit-o, aprinzându-i o lampă în ochi, ca la interogatoriu.

-Ești nebun ? Puteam să fac infarct !

-Vreau să știu dacă mă mai iubești. A întrebat-o, ținându-i fața strânsă între degete.

-Ai băut ?

-Spune-mi dacă mă mai iubești. Dacă mă mai dorești.

-Cel mult pot spune că te suport, de dorit nu te mai doresc de mult.

De nicăieri a zburat o palmă și obrazul femeii s-a înroșit, lăsând urmele degetelor drept mărturie a gestului.

-Eram sigur ! mai bine mori de mâna mea, decât să își bată altul joc de tine.

-Ce tot vorbești ? nimic din ce spui nu are sens.

Mihai o privea palid și grav.

-O să mă înșeli cu primul venit, iar lucrul acesta se va petrece cât de curând.

-Ești chiar nebun, Mihai. Pentru atâta lucru m-ai trezit în mijlocul nopții? Nu-ți mai plac cărțile de poker, ai trecut la cele de tarot ?

Dar Mihai era atât de pătruns de certitudinea că lucrul rușinos se va întâmpla, încât vobele ei i se păreau dovezi incontestabile de vinovăție.

-Te-am jucat la cărți și am pierdut, i-a spus sec.

-Glumești ? atât de jos ai ajuns ?

-Mâine vei fi a altuia, iar gândul ăsta mă omoară.

-Măcar are bani ? l-a întrebat femeia, nebănuind cât de scump o va costa această ironie.

Mihai i-a cuprins gâtul cu ambele mâini, strângând cu toată forța carnea care pulsa, temătoare și caldă.

Pe măsură ce puterea fizică îi creștea, cea a minții dispăruse total, ura și nebunia punând stăpânire pe întreaga lui ființă.

-Ce folos ai tu de pe urma suferinței mele ? Cum să te las să mă înșeli ? Mai bine mori, mai bine mor.

Vărsa lacrimi pline de reproș, privind tăios fața femeii care nici măcar nu avusese timp să înțeleagă pentru ce va muri.

Cu un gest de ultimă afecțiune, Mihai i-a sărutat ochii sticloși, ce îl fixau nedumeriți, neavând viață să mai clipească.

Epuizat, s-a așezat lângă trupul ei și a dormit un somn greu, fără vise sau tresăriri.

S-a trezit târziu și, văzând cadavrul, a început să țipe. Deși avea mintea pietrificată, simțea nevoia să facă ceva.

A format numărul lui Razvan, anunțându-l victorios :

-Să nu mai vii după Carmen. E moartă.

Poliția l-a găsit căutându-și un loc potrivit ca să se spânzure.

-N-ai unde să agăți o sfoară în casa în casa asta. Nu s-a gândit nimeni că oamenii mai au nevoie să și moară ?