Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Viața la Curte. Cătușele Anei-partea a doua (Mărturisește, Ană!!!)
Viața la Curte. Cătușele Anei-partea a doua (Mărturisește, Ană!!!)

Viața la Curte. Cătușele Anei-partea a doua (Mărturisește, Ană!!!)

Totul ieșise așa cum doreau ei – Ana era arestată, iar avocații incomozi scoși din jocul în care nu existau reguli, ci doar ordine care se executau întocmai. O armată de muți programați să nu aibă păreri sau zvâcniri de demnitate, învârteau cu sârg rotițele unui sistem corupt până la absurd.

Nici nu aveam nevoie de sunet, portretul resemnării era atât de bine creionat în fiecare cută a feței Anei, îi simțeam zbaterile și teama, lacrimile îmbibate în mânecile bluzei în care stătea îmbrăcată de când o arestaseră, privirea care sfredelea pereții în căutarea băiatului pentru care era dispusă să facă totul.

De fiecare dată când rostea cuvântele ,,recunosc faptele,, se oprea, semn că lupta dinăuntrul ei era una aprigă, dar avocatul o îmbrâncea cu vorbe tăioase, făcând-o să repete după el minciuni grotesc încadrate juridic. Îi promitea libertatea la care orice arestat visează, aburindu-i mintea cu articole de lege și sancțiuni.

Procurorii erau atât de convinși că niciun judecător nu va îndrăzni vreodată să ceară acele înregistrări, încât nu s-au mai ostenit să le șteargă la montaj. În definitiv, o recunoaștere e o recunoaștere, de ce și-ar mai bate cineva capul să o pună la îndoială ?

Toată lumea respira ușurată – denunțătoarea scăpa de propriile probleme penale, avocatul încasase un onorariu frumușel, iar parchetul bifase încă un demnitar căzut pe eșafodul anticorupției.

-Sunt liberă să plec acum ? a întrebat Ana cu o naivitate care a stârnit râsul.

-De unde să știu eu? I-a răspuns procurorul. Judecătorul este cel care hotărăște.

-Dar mi-ați promis că….

-Ți-am promis eu ceva ? Nu ți-am promis nimic.

-Am recunoscut tot ce mi-ați cerut.

-Toți infractorii fac asta când se știu vinovați ca să beneficieze de reducerea de pedeapsă. Duceți-o în arest, a poruncit procurorul.

Ana s-a reîntors în celulă, așteptând să fie chemată în fața unui judecător pe care să îl înduplece.

-Dacă ți-ai recunoscut faptele, ar trebui să primești un arest la domiciliu, o îmbărbătau colegele de detenție.

-Javrele alea te-au păcătlit, Ana, nu trebuia să cedezi. La fel mi-au făcut și mie, i-a spulberat speranța o doamnă arestată pentru infracțiuni economice. Nu trebuia să recunoști nimic.

Femeia avusese dreptate- procurorii i-au transmis judecătorului că mai aveau nevoie de Ana pentru încă treizeci de zile.

A primit vestea după o noapte în care visase că era înconjurată de șerpi care o sufocau, susurându-i vorbe de neînțeles.

-Nu pleci acasă, a anunțat-o un gardian. Dar am și o veste bună – ți-a venit băiatul.

O oră mai târziu se strângeau în brațe, fără să-și spună nimic. Cuvintele ar fi știrbit încărcătura acelui moment prea mult așteptat.

-Ești bine mamă ?

Pentru întrebarea asta ar fi făcut orice, toate minciunile pe care le recunoscuse nu mai cântăreau nimic, sufletul ei de mamă era împăcat și liniștit.

Am întrebat-o mai târziu dacă își mai amintește prima vizită, dacă mai știe ce au vorbit, ce și-au spus, dar n-a fost chip s-o fac să-mi povestească. Era fericită, asta e singura certitudine.

Câteva zile mai târziu se afla din nou înconjurată de procurori, denunțători și avocați trădători.

-Ce mai vreți de la mine ? M-ați mințit că merg acasă dacă recunosc.

-Credeai să scapi atât de ușor ? nu, drăguțo, misiunea ta nu s-a încheiat, mai avem multă treabă.

-Nu înțeleg.

-Ana, îți voi explica eu, a întervenit doamna Șoimescu. Eu am făcut mai multe denunțuri, iar unul dintre ele se referă la Bebe Coman, prietenul tău.

-Și ce treabă am eu cu denunțurile tale ?

-Păi ai o mare treabă, pentru că am declarat că i-am dat mită prin intermediul tău.

-Poftim? De unde tot scoți minciunile astea ? Nu pot să acuz un om nevinovat.

-Tu chiar nu ai învățat nimic în astea 30 de zile de arest ? s-a răstit procurorul. Cum dracu ne-am pricopsit cu deontoloaga asta ? Nu există oameni nevinovați, ci doar infractori nedescoperiți.

-Ana, draga mea, a început Șoimeasca, trebuie să mă ajuți, cum te-am ajutat și eu pe tine.

-Tu m-ai denunțat nu m-ai ajutat.

-Dar ți-am plătit avocatul, ingrato, și nu a fost ieftin. Puteam să te las cu unul din oficiu. Hai să ne liniștim, lucrurile sunt deja consumate. Domnii procurori mi-au spus că vei fi acasă de sărbători dacă accepți oferta mea. Nu trebuie decât să spui că știi că i-am dat bani lui Bebe Coman.

-Câți bani ?

-Un milion de euro.

-Poftim ? Cum să spun așa ceva ? Nu devin și eu complice ?

-Nu și dacă rămâi denunțătoare alături de mine, a liniștit-o doamna Șoimescu. În definitiv, ea cunoștea prea bine cum mergeau lucrurile dacă făceai pact cu procurorii.

-Am pregătit eu denunțul, a intervenit avocatul trădător, dar va trebui să îl scrii cu mâna ta ca să fie credibil.

Sleită de puteri, abandonată de toată lumea și înspăimântată de un viitor fără băiatul ei, Ana era pe punctul de a ceda din nou. Procurorii îi oferiseră libertatea promisă, dar gustul ei era al naibii de amar dacă pentru asta era nevoie să acuze un om nevinovat.

-Nu vreau să fiu ca ei !

Acuzatorii greșiseră cumplit lăsând-o liberă, iar lunile ce au urmat aveau să marcheze începutul unui război pe toate fronturile. Refuzând să se transforme în denunțătoare, Ana a devenit din nou țintă :

-Dacă nu spui că i-ai dat banii lui Bebe Coman te vom acuza că i-ai păstrat tu!

-Dar e absurd, nimeni nu va crede așa ceva.

Dominația lor se încheiase, venise vremea deconspirărilor.

Poate că timpul nu mai avea răbdare, dar noi aveam toată răbdarea din lume.

Va urma

Citiți și: Viața la Curte. Cătușele Anei

PAGINA ANTERIOARA

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.