Părintele Andrei era destul de înfricoșător cu chelia lui lucioasă, atipică pentru un preot și ochelarii cu rame groase și negre centrate pe doi ochi mici și iscoditori de șoricel curios care le știe pe toate.

Învățate să tragă cu urechea la discuțiile adulților, Adela și Maria auziseră întreaga convorbire.

-Oare ce crezi că vrea să ne facă ?

-Nu știu Maria, dar sigur ne va fi mai bine decât aici.

Fetele au convenit să accepte oferta doamnei Ionescu, dacă cineva s-ar fi ostenit să le întrebe.

-Mi-ar prinde bine un fond de reparații pentru biserică, a oftat preotul. Și mă gândesc și la binele fetelor, poate reușiți dumneavoastră să le îmblânziți. Luați-le și mi le aduceți la sfârșitul săptămânii. Atât am convenit cu directoarea să le țin.

-E minunat!

Pline de speranțe și entuziasm, Adela și Maria s-au urcat în mașina doamnei Ionescu, cu gândul că vor pleca spre o viață mai bună. Femeia nu le mințise, chiar locuia într-un palat, plin de servitori și lucruri scumpe.

Atâtea minunății, adunate toate la un loc, ca în filmele americane la care aveau voie să se uite în fiecare duminică.

-Aceasta va fi camera voastră, le-a prezentat doamna Ionescu o încăpere atât de spațioasă încât ar fi putut găzdui o sută de paturi suprapuse de la orfelinat. Aveți și o baie pe care vă rog să o folosiți de îndată. Când sunteți gata, mă chemați.

Bucuria primului duș făcut în intimitate, mirosul unui săpun fin alunecând pe pielea julită de copil, o perie de păr doar a lor, halate de baie curate si pufoase, toate aceste nimicuri pot fi adevărate minuni pentru cineva care nu a cunoscut decât traiul în comun din orfelinat.

Au mâncat ciocolată pe pâine amuzându-se de dinții mânjiți, au băut suc de portocale și limonadă, au râs și au fost fericite o zi întreagă.

Dimineața le-a găsit în așternuturi de mătase alunecoase, cu părul vâlvoi și obrazul proaspăt.

-Trezirea zânelor, azi avem treabă.

-Ce treabă ?

-Una de domnișoare. Gata cu întrebările, dacă nu vreți să vă întoarceți la spălatul scărilor.

Aș vrea să trec în grabă peste ce a urmat, doar ca să vă cruț de oroarea detaliilor. Un amestec de uimire, teamă, durere, rușine, apoi suferință și regret.

Virginitatea unei fete e neprețuită și oricând se găsesc bărbați care să liciteze pentru a i-o fura. Doamna Ionescu avea o ofertă de nerefuzat – două virgine dispuse să accepte și să se supună celor mai perverse fantezii.

S-a licitat chiar și pentru prima oră după pierderea virginității, pentru a două și a treia, până ce fetele și-au pierdut cunoștința.

Au fost cele mai lungi șapte zile din scurta și trista lor viață și ar fi spălat cu bucurie milioane de trepte de biserică, doar ca să șteargă amintirea acelei săptămâni.

-Dacă suflați o vorbă despre ce s-a întâmplat aici, o să ajungeți într-o închisoare pentru copii, le-a amenințat doamna Ionescu. Am pregătită o plângere pentru poliție în care vă acuz de furt.

-Dar nu am făcut nimic rău, s-a speriat Maria. Am fost cele mai ascultătoare.

-Și vreau să mă asigur că veți fi ascultătoare și pe viitor.

E ciudat cum se transformaseră copilele. Privirea unei mame ar fi realizat numaidecât schimbarea, dar ele nu o aveau decât pe doamna Camelia, directoarea nemiloasă :

-Ia uite, leprele s-au întors din vacanță. V-a fost greu în casa bogătanei, nu ? Poate vă prind cu ifose, că atât vă trebuie.

-Promitem să fim cele mai cuminți, doamnă.

Ceva se schimbase și în relația dintre ele. Deși trăiseră aceeași dramă, le era imposibil să vorbească despre asta. Parcă le venea greu și să se privească în ochi.

-Te mai doare Adela?

-Nu. Dar pe tine ?

-Simt ceva ciudat în burtă, de parcă mi s-ar fi rupt ceva.

-Crezi că ar trebui să mergem la poliție ?

-Ești nebună? Vrei să ajungem la pușcăria de copii |?

-Ar trebui să fugim, dacă mai ajungem o dată în casa aia eu mă omor.

Maria avea un plan de evadare, dar pentru asta trebuia să ajungă din nou la biserică.

-Singura soluție este să facem o prostie ca să fim pedepsite.

-Și dacă nu reușim? Dacă ne trezim iar în casa groazei ?

-E singura noastră șansă, Adela.

Nu le-a fost greu să o determine pe directoare să le pedepsească. Numai că ele nu știau că doamna Ionescu negociase direct cu doamna Camelia preluarea de la orfelinat. Părintele Andrei era prea moale și tot punea întrebări despre ce făcuseră fetele în acele șapte zile. Un pisălog de care madam Ionescu voia să se lipsească.

De data aceasta fetele nu au mai fost împreună, doamna Ionescu alegând să le separe.

-Să nu le vină vreo idee.

Singurul lucru bun a fost că în aceeași zi s-au întors la centru pentru că directoarea se temea de vreun control.

-Când aveți nevoie, mă anunțați. Convenise cu doamna Ionescu. E mai bine pentru toată lumea ca fetele să doarmă la noi.

Adela și Maria împliniseră 17 ani și erau deja ofilite. Alte micuțe își așteptau rândul la batjocură și umilință, sub atenta îndrumare a doamnei Camelia, transformată într-o adevărată matroană.

Doamna Ionescu era privită ca o binefăcătoare a centrului pe care copiii o adorau pentru că le aducea jucării și ciocolată.

Pepiniera ei era atent supravegheată și își alegea singură exemplarele cele mai reușite.

-În curând o să am nevoie și de băieței, a anunțat-o într-o zi pe directoare. Ai grijă să nu-mi dai mucioși plângăcioși, clienții mei sunt pretențioși.