"Danezu" locuieşte de doi ani într-o parcare din mijlocul Bucureştiului. L-a "adoptat" George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie şi proprietarul barului "Jos Pălăria".
Rulota Ford, de un crem-albicios, e cumpărată. A aşezat-o în parcare, la un pas de terasa "Jos Pălăria" şi lângă vechiul refugiu de ploaie, maşina primită cadou de la actorul George Mihăiţă. Geamurile sunt blindate cu scotch maro şi cârpe. Bancheta din faţă e blocată de un geamantan cu rotile, unul de voiaj şi restul sacoşi, umplute cu haine.
Dan Palangă este proprietarul lucrurilor enumerate mai sus şi eroul străzii Toma Caragiu din Capitală: i-a fugărit aproape pe toţi cerşetorii din zonă, face pază de noapte pentru "Jos Pălăria" şi a devenit, în doi ani, om de bază al barului deţinut de Mihăiţă.
Palangă s-a despărţit de nevastă în 1994. Tot atunci a pierdut casa şi s-a îndepărtat de copii. Până atunci, Dan lucra ca ospătar pentru un hotel din Capitală. "N-o să mai întâlnesc eu viaţa pe care am avut-o", suspină Dan, zis "Danezu" în strada copilăriei, undeva prin zona Izvorul Rece. Până una-alta, are una destul de complicată, dar în centru.
Face noaptea mâncare, la reşou
De câteva luni, "Danezu" şi-a tras curent şi şi-a cumpărat televizor, DVD şi frigider. "Rulota are doi şi ceva pe unu şi-un pic. Nu e aşa mare", spune Dan. Salteaua a primit-o cadou de la vecinii de pe stradă. Boarfele agăţate la uscat se zvântă într-un aer închis. Dan fumează de 40 de ani, iar nicotina s-a-mbibat în pereţii rulotei.
Platourile, farfuriile şi tigăile sunt băgate sub pat şi-aşteaptă să fie scoase afară la noapte. Deşi are numai zece clase, se mândreşte cu cele trei calificări ale sale: ospătar, barman şi bucătar. "Vreau să gătesc în seara asta o fripturică, o ciorbă de porc cum ştiu eu să fac şi beaf de tartar. Bineînţeles, cu o salată verde cu roşii lângă. Am dat vreo 60 de lei pe toate ingredientele", se bucură omul. Totul se coace pe un radiator, în faţa rulotei. "Când e răcoare, fac şi-năuntru, pe undeva ajută şi ventilatorul", spune Dan.
N-are apă potabilă, aşa c-aduce în sticle de doi litri sau în bidonul de 19, de la bar. "Dacă fac baie şi e cald afară, o folosesc aşa. O torn în lighean şi mă spăl. Când e răcoare, o încălzesc pe radiator. Apoi o arunc în canalizarea de aici, clătesc, şi gata", mai povesteşte acesta.
Planuri mari
Nea Sile, fratele domnului Mihăiţă, a fost primul om care i-a întins o mână de ajutor. "Îmi dau şi viaţa pentru ei. M-au ajutat şi nu pot să uit niciodată lucrul ăsta", spune Dan. Îl macină relaţia cu fiul lui (31 de ani), care e bodyguard la un cazinou din apropiere.
"Când i-am zis că mi-au furat bicicleta legată de rulotă, a spus că de fapt am vândut-o pe alcool", zice el, necăjit. De soţie s-a despărţit în ’94, dar abia în 2000 a divorţat. Mai are o fată (29 de ani), plecată în Africa de Sud. "A cunoscut un băiat englez, alb, şi s-a mutat acolo.
Am un nepot de 2 ani căruia i-am deschis deja un cont la bancă", se mândreşte bunicul. La Campionatul Mondial de fotbal, monta televizoarele pe terasă la "Jos Pălăria" şi se gândea la fiică-sa. "Am un prieten Marcus, austriac, care mă mai ajută cu banii în rate, ba chiar să-mi iau calculator curând", spune Dan. Până la toamnă, vrea să se mute într-o casă din sectorul 2. Dar va continua să lucreze pentru bar. "Dacă plec, se simte lipsa mea, şi n-am om de bază să pun în loc", mai spune acesta.
Domnul Mihăiţă, picior peste picior la una dintre mese, spune: "Parcă te văd mutat în centrul Vienei". Râsetele se risipesc printre claxoanele date pe bulevard. "Nu vă râdeţi, a zis că-mi caută loc acolo", replică Dan. "Poate te-ntorci cu număr de Austria la rulotă", îl tachinează actorul. "Băiatu’ e mâna dreaptă. Face drumuri pentru teatru, are grijă de tot. Te uiţi în ochii lui şi ştii că nu-i om rău", completează George Mihăiţă.
BANI
Pensie lunară: 360 de lei
După ce a terminat ajutorul de somaj în 1996, s-a pensionat pentru 360 de lei lunar. "Mi-au dat certificat de nebun, handicap de gradul 2. Aşa au crezut ei. Nu şi eu", spune Dan. După jobul din 1994 ca ospătar la un hotel din Capitală, nu a mai reuşit să-şi găsească niciun loc de muncă până în prezent.
Oamenii care îi dau de muncă îi sunt "clienţi". Le mută mobila, face drumuri cu motoreta sa roşie. Indicatorul arată deja 1.000 km, făcuţi numai prin Bucureşti. A reuşit să trăiască din milostenia celor de pe Toma Caragiu şi a favorurilor pe care le face. "Nu am cerşit niciodată şi nici nu voi cerşi. Atâta mândrie mai am", mai zice bucureşteanul.