Viaţa fără de moarte - teoria punctului Omega

Dacă Universul, aşa cum crede Tipler, va sfârsi într-un Big Crunch (opusul Big Bangului) şi dacă anumite condiţii, cum vom vedea, vor fi satisfăcute, se va evolua spre o singularitate finală si spre punctul Omega, în care viaţa, sub forma de informaţie, va continua la nesfârşit - am deveni, practic, nemuritori. Ba mai mult, acest punct Omega ar putea fi identificat cu Dumnezeu - cu evidente implicaţii religioase, mergând până la idea resurecţiei.

De la basme la fizică

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte - Petre Ispirescu şi frumoasele lui basme? Nu, Frank. J. Tipler şi teoria fizică a punctului Omega. Teorie care ajunge nu doar să prevadă o viaţă fără de moarte, ci chiar şi o...resurecţie. Câţi dintre noi, dacă ar putea, nu ar accepta imediat o astfel de condiţie? Poate totuşi nu mulţi. Văzând că, asemanător lui Faust, ar trebui să strângă un pact cu diavolul în urma căruia ar trebui să se debaraseze de corp şi să rămână pura informaţie....

Cum vom vedea în acest articol, urmaşii noştri îndepărtaţi ar putea ajunge în acest Paradis....în aşa-numitul punct Omega. Aceşti urmaşi nu ar fi însă asemănători nouă, ci, cum spuneam mai înainte, pură informaţie. Dacă vrem, un fel de creiere cuantice.

Teoria punctului Omega este o teorie extrem de controversată, care face apel la cunoştinţe din lumea fizicii particulelor elementare şi a cosmologiei, pe care însă le integrează cu o serie de idei şi ipoteze care sunt (încă) ori neverificate ori puţin credibile.

Totuşi, teoria punctului Omega rămâne în câmpul fizicii o teorie care, în principiu, o dată cu avansarea cunoştinţelor, ar putea fi (cel puţin parţial) verificată, sau s-ar putea demonstra ca fiind falsă. Din acest punct de vedere teoria punctului Omega este o teorie fizică.

Pe marginea acestei teorii au fost ţesute cu mare zel, în parte chiar de către Tipler, multe interpretări teologice, care văd în punctul Omega ideea de Dumnezeu şi de aici se ramifică multe alte idei si interpretari pline de fantezie.

Argumentul simulării - nu doar filozofic

Am prezentat în articolele precedente (Argumentul simulării: Ipoteza vieţii în iluzie şi Demascarea "Argumentului Simulării": erori în matricea iluziei?) Argumentul Simulării, aşa cum a fost introdus de către Nick Bostrom, profesor de filozofie la Universitatea din Oxford. Conform acestui scenariu, noi înşine am putea trăi într-o simulare pe calculator. Am vazut, deasemenea, cum am putea eventual demasca această simulare, ţinând cont de legile fizicii.

Cum au remarcat câţiva dintre cititorii noştri, argumentul simulării aşa cum este introdus de Bostrom este mai mult de natură logico-filozofică decât fizică, motiv pentru care în acest articol vom prezenta un alt scenariu, în care fizica joacă un rol fundamental. Este vorba despre teoria punctului Omega, a prof. Frank J. Tipler de la Universitatea Tulane din New Orleans.

Această teorie, deosebit de fascinantă, porneşte de la fizica actuală (fizica particulelor, mecanica cuantică, cosmologie) per care Tipler o consideră împreună cu o serie de ipoteze, atât în ceea ce priveşte viitoarea evoluţie a omenirii cât şi a Universului şi a structurii spaţiului si a timpului, pentru a ajunge la concluzia existenţei unei singularităţi finale spre care cantitatea de informaţie să fie practic infinită (punctul Omega).

Spre deosebire de Bostrom, care ne vedea deja trăind într-o simulare pe calculator, Tipler ne vede pe noi ca fiind "în carne si oase", strămoşi îndepărtaţi ai unor generaţii viitoare de creaturi de pură informaţie în computerul cuantistic care va fi Universul în punctul Omega. Am putea însă să "renaştem" chiar şi în teoria punctului Omega...şi să intrăm din scenariul lui Tipler în cel al lui Bostrom...

Există o mare diferenţă între cele doua "argumente", dar şi puncte în comun. Să pornim deci la drum şi să vedem care ar fi ideile de baza în cadrul teoriei punctului Omega.

Punctul Omega - o invenţie a lui Pierre Teilhard de Chardin

Teologul iezuit francez, personalitate complexă şi poliedrică, Pierre Teilhard de Chardain (1881 - 1955), care ar merita desigur un articol de sine stătător, a introdus termenul de punct Omega pentru a defini nivelul maxim de complexitate organizată (maximum organized complexity) spre care evolueaza Universul. Punctul Omega este perioada imediat premergatoare singularităţii corespunzatoare sfârşitului lumii. În această condiţie Universul s-ar afla într-o stare de complexitate organizată, care nu este nici o stare cu o distribuţie uniformă dar nici singularitatea finală. Teilhard de Chardin vede acest punct Omega ca fiind asemănător cu o galaxie spirală în care nucleul este un fel de conştiinţă care orchestrează, prin intermediul mecanicii cuantice, tot restul (complexitatea din braţele spirale). Acest observator a fost identificat cu omenirea însăşi care funcţionează ca un fel de Cristos colectiv.

Scandal Antena 3 - PRO TV! Vedetele postului si-au aruncat cuvinte grele! Mircea Badea, pionul principal!

• Comenteaza
• Nota comentarii
• Politica copyright