Viață după moarte muribundă.

Anchetele de acest tip oferă suprize cercetătorilor din lumea întreagă. Care caută explicații la experiențe extrasenzoriale. Despre unele din ele, cu o puternică încărcătură, am scris AICI.

O fundație dedicată cercetării a publicat relatarea unei femei care susține că a avut o experiență în afara corpului, atunci când aproape că a murit. Era internată în spital, în stare critică, având o formă gravă de pneumonie. Potrivit poveștii femeii, spațiul din jurul ei a început să dispară la un moment dat. Își amintește clar că și-a părăsit corpul și a plutit până în tavan, unde a auzit vorbindu-i o voce din altă lume.

Ce zic specialiștii? În special, oamenii care au trecut prin așa-numitele experiențe aproape de moarte (NDE) sunt adesea convinși că au văzut o perspectivă asupra vieții după moarte. Supraviețuitorii NDE sunt adesea implicați în leziuni traumatice sau urgențe medicale, cum ar fi stop cardiac sau chiar moarte clinică temporară.

O astfel de persoană este Kristin K, care susține că a dezvoltat o formă de pneumonie care îi punea viața în pericol,. Totul se întâmpla acum 21 de ani, când avea doar 14 ani. Femeia și-a împărtășit experiența pe siteul Fundației de Cercetare a Experienței Near-Death (NDERF), care adună și catalogează rapoartele NDE din întreaga lume.

Kristin a spus: „Ziua în care am avut experiența aproape de moarte a fost în ziua mamei. Bunicii mei, cu care am avut o relație foarte strânsă, au venit în vizită. Nu mă simțeam bine. Stăteam întinsă în pat, în camera mea. Simțeam cum nu mai pot respira, deveneam foarte apatică. Însă, deodată, spațiul din jurul meu s-a dilatat. Pluteam. Îmi amintesc că m-am uitat la tavan. Am simțit că intru într-o stare de imponderabilitate”.

A început să plutească

Dintr-o dată, Kristin a spus că s-a trezit plutind spre tavan. Apoi s-a uitat în jos și și-a văzut trupul încă întins în pat. Și totuși, în ciuda momentului înspăimântător, ea susține că nu i-a fost frică. Ea a povestit: „M-am simțit bine. Eram în siguranță și iubită. Atunci totul din jurul meu a devenit foarte luminos și o lumină caldă a pătruns în tot. O simțeam, așa cum simți căldura de la soare. Era plăcută, îmi dădea liniște. Am văzut un cerc strălucitor ale cărui margini s-au dizolvat în culori moi, roșu-gălbui.”

După ce a ales să rămână în viață, Kristin a spus că s-a regăsit în corpul ei și a fost descoperită la scurt timp de părinții ei care au dus-o la spital. Relatarea lui Kristin poate părea incredibilă, dar nu este unică și probabil este un produs secundar al proceselor naturale.

Deși oamenii de știință nu au aflat încă ce cauzează NDE, principalele teorii afirmă că sunt halucinații declanșate în momente de traume. Conform unei teorii, halucinațiile sunt cauzate de o cantitate insuficientă de oxigen care ajunge în creier.

O altă teorie sugerează că NDE apar atunci când celulele creierului încep să moară. Oricare ar fi cazul, cercetătorii sunt de acord că NDE sunt evenimente care schimbă viața.

Dr. Neil Dagnall, cititor în Psihologia cognitivă aplicată la Manchester Metropolitan University (MMU), a spus că NDE-urile pot sublinia necesitatea de a găsi un sens în viață. Expertul a spus: „În unele cazuri da – NDE validează credințele preexistente despre viața de apoi. În alte cazuri, subliniază mortalitatea și nevoia de sens în viață.”

Viață după moarte muribundă