O femeie din Deva îi cere statului să anuleze adopţia încheiată cu zece ani în urmă, pe motiv că a fost „păcălită” de autorităţi, care i-au declarat sănătoasă fetiţa ce suferă de retard mintal.
A aflat după un an că fata pe care a adoptat-o nu este perfect sănătoasă, aşa cum au certificat medicii din centrul de plasament, ci suferă de retard psihic şi de autism. A îngrijit-o mai bine de zece ani - timp în care viaţa ei s-a schimbat dramatic - iar acum le cere autorităţilor să anuleze adopţia. Motivul: consideră că a fost „păcălită” de medici.
În plus, susţine ea, nu mai are resurse materiale pentru a o întreţine pe micuţa cu nevoi speciale, trebuie să-şi crească şi copilul biologic, iar în 2008 şi-a pierdut mama care o ajuta cu cei mici. De altfel, după moartea mamei sale, Mihaela Popa a internat fetiţa într-un centru specializat pentru copiii cu handicap sever.
Abandon la limită
Deşi a apelat la judecători, actuala legislaţie nu-i permite femeii să restituie statului copilul. „Asta s-ar putea întâmpla doar dacă mama adoptivă ar muri sau dacă cineva ar acuza-o de abuz asupra fetei”, explică specialiştii în adopţii, care nu văd cu ochi buni o modificare a legii astfel încât să se permită anularea adopţiilor în astfel de cazuri. Aceştia sunt susţinuţi, de altfel, şi de reprezentanţii societăţii civile, potrivit cărora, o astfel de prevedere ar putea „legifera” abandonul copiilor adoptaţi odată ce nu mai sunt doriţi de cei care i-au înfiat.
„Părinţii aflaţi în această situaţie pot doar să declare că-şi abandonează copiii şi astfel Direcţia pentru Protecţia Copilului ar fi nevoită să solicite anularea adopţiei, iar micuţii pot rămâne, oficial, în grija statului”, susţin specialiştii.
IQ de „33-35” la 13 ani
Povestea Mihaelei Popa, din Deva, care lucrează de 15 ani în domeniul farmaceutic, începe în 1999. Atunci a adoptat o fetiţă de un an şi câteva luni dintr-un leagăn de copii, după mai multe încercări eşuate de a avea propriul copil. Femeia susţine că a primit asigurări din partea medicilor că micuţa este „clinic sănătoasă”.
Deşi acum fata are aproape 13 ani şi e mai înaltă decât mama adoptivă, a rămas cu mintea unui copil de patru ani, cu un IQ evaluat la 33-35.
„Interesează pe cineva drama părinţilor adoptivi, care au aflat ulterior că aceşti copii prezintă un grav handicap? Interesează pe cineva că aceşti părinţi nu au niciun drept în faţa legii? (...) Legea îi condamnă pe viaţă pe părinţii adoptivi să aibă grijă de aceşti copii”, îşi justifică Mihaela demersurile prin care încearcă acum s-o restituie pe fiica sa adoptivă statului.
DOCUMENTE CONTROVERSATE
„Nu am mai putut să am grijă de copil”
„Avea un an şi jumătate când am luat-o din leagănul de copii, în 1999, fusese abandonată în maternitate. La ieşire, mi s-a dat un certificat care atesta că este clinic sănătoasă şi nu m-am gândit să merg cu ea la alt medic să-i fac o contraexpertiză. Abia când a trecut de 2 anişori, cu dic ţio narul Larousse în mână, am observat că erau lucruri pe care nu le făcea, deşi ar fi trebuit să le poată face la vârsta ei. Aşa că am mers la un specialist şi am aflat că are retard psihic şi autism. Când a împlinit 6 ani, am reuşit să obţin încadrarea ei în grad de handicap grav”, povesteşte Mihaela Popa.
Femeia din Deva spune că a schimbat zeci de grădiniţe pentru că nici educatorii, nici profesorii nu voiau să o primească pe micuţă, iar la şcoală nici nu s-a pus problema să mai meargă.
În plus, în 2003, Mihaela a divorţat de bărbatul care semnase certificatul de adopţie al fetiţei, pentru că „ajunsese un alcoolic”. Aşa că „baza” a devenit mama ei.
„Am găsit până la urmă un fel de centru unde aceşti copii puteau să socializeze cât de cât, supravegheaţi de părinţi, pentru că, altfel, e foarte greu să-i controlezi. Eu muncesc, însă am avut noroc de mama mea, care a avut grijă de ea. Le duceam la centru dimineaţa şi le luam la prânz”, spune Mihaela. Asta până acum doi ani, când mama ei a murit.
Dată în grija statului
Imediat după aceea, mai exact în mai 2008, femeia a cerut ajutorul statului, pentru că - spune ea - nu a mai putut avea grijă de fată.
„Acum sunt recăsătorită şi am şi un copil de 4 ani cu actualul soţ, un om minunat. Dar nu mai pot să am grijă şi de un copil de 13 ani cu mintea de 3 ani, care l-a şi lovit pe cel mic de câteva ori. Nu pot să mă mai împart, o să ajung să fiu nevoită să renunţ la familia mea de acum, aşa că am cerut ajutorul Direcţiei de Protecţie a Copilului, iar acum fata este într-un centru specializat”, spune femeia.
Iniţial, cei de la direcţie i-au cerut „o contribuţie de un sfert din salariu, adică 325 de lei pe lună”, pentru întreţinerea fetiţei. „Însă, după ce le-am spus că mai am un copil mic de crescut, mi-au redus taxa la 150 de lei pe lună”, adaugă Mihaela.
Ea susţine că, încă de atunci, a cerut ca adopţia să fie anulată, pe motiv că nu mai poate avea grijă de copil şi că „poate acestuia i-ar fi mai bine în altă familie”. „Acum mă lupt în instanţă să obţin desfacerea adopţiei, pentru că nu mi-a fost prezentată de la început situaţia medicală reală. Eu am vrut să adopt un copil, dar nu unul cu probleme psihice. Cred că era dreptul meu să ştiu, atunci când l-am adoptat, care e situaţia lui. Toţi medicii la care am fost au spus că orice specialist şi-ar fi putut da seama până la un an şi jumătate dacă are retard psihic”, susţine femeia.
Lege restrictivă
Nu crede însă că are şanse prea mari în instanţă, pentru că actuala lege prevede anularea adopţiei doar dacă mor părinţii sau dacă cineva reclamă abuzuri asupra copilului.
„Interesează pe cineva drama părinţilor adoptivi români care au adoptat copii înainte de anul 2000 şi care, ulterior, au aflat că aceşti copii prezintă un grav handicap mental (retard psihic, autism etc.)? Interesează pe cineva că aceşti părinţi nu au niciun drept în faţa legii? Chiar dacă ajung să recunoască în faţa autorităţilor că nu pot face faţă nevoilor speciale ale acestor copii, tot aceşti părinţi sunt condamnaţi pe viaţă să răspundă de aceşti copii”, se plânge femeia.
LA INDIGO”
Caz similar în SUA
Cazul Mihaelei Popa seamănă izbitor cu un altul, petrecut în SUA, şi care a stârnit o amplă dezbatere în presa internaţională. Pe 9 aprilie, cotidianul „The New York Times” a publicat povestea micuţului Artyom, un băiat adoptat din Rusia de o familie de americani, a cărui mamă adoptivă a decis că nu-l mai vrea deoarece ar avea „probleme psihice”.
Astfel, americanca Torry Ann Hansen, asistentă medicală în Shelbyville (Tennessee), l-a trimis pe micuţ singur, în avion, înapoi în patria natală, cu un bilet pe care scria „Nu-l mai vreau”. Femeia s-a plâns că reprezentanţii orfelinatului de lângă Vladivostok, de unde l-a luat pe Artyom, au păcălit- o şi nu i-au spus că băiatul nu era sănătos.
Ca răspuns la cele petrecute, oficialii ruşi au anunţat că suspendă toate adopţiile copiilor din Rusia către SUA. Mama adoptivă este anchetată acum de autorităţile americane.