Premierul Victor Ponta va candida în acelaşi colegiu din Gorj pe care l-a câştigat în 2008. Alţi 3 miniştri ai guvernului Victor Ponta vor candida în colegii din Capitală, în timp ce Mihai Voicu, Puiu Haşotti, Mircea Duşa şi Dan Nica vor candida în aceleaşi colegii pe care le-au câştigat şi la alegerile legislative precedente.
Astfel, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va candida pentru un colegiu de senator în Sectorul 6, după ce iniţial ar fi urmat să candideze în sectorul 5, condus de Marian Vanghelie. Pentru o candidatură la Senat în sectorul 5 s-ar afla în cărţi şi senatorul independent, Mircea Geoană, care este curtat de PSD în acest sens. "Tot partidul îl doreşte pe Mircea Geoană", a declarat Vanghelie, pentru Gândul, la finalul unei şedinţe din Kiseleff. Până în acest moment, însă, fostul preşedinte al PSD a declarat că nu vrea să părăsească Dăbuleniul. În Bucureşti, mai exact în sectorul 6, urmează să candideze şi ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, în timp ce ministrul de Externe, Titus Corlăţean va candida în sectorul 1. Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, va merge pentru un loc în Camera Deputaţilor în Satu Mare, iar ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, va candida în Maramureş. Ministrul de Interne, Mircea Duşa îşi va menţine colegiul din Harghita, câştigat în 2008. Preşedintele PC şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin va candida pentru un loc de deputat în Argeş, în timp ce Mariana Câmpeanu nu pleacă din Hunedoara, dar dă Camera Deputaţilor pe Senat. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu va candida într-un colegiu din Vâlcea, iar ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig merge în Ilfov, în colegiul lăsat liber de Călin Popescu Tăriceanu ce va candida pentru Senat în sectorul 1. Varianta unei candidaturi în Vâlcea este luată în considerare şi de Rovana Plumb, ministrul Mediului, a cărei candidatură nu este privită cu ochi buni de organizaţia din Dâmboviţa, prima sa opţiune. Mihai Voicu, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, îşi păstrează colegiul de deputat din judeţul Dolj, iar Dan Şova, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul va candida în Olt.