Teodor Meleşcanu a demisionat în urma scandalului din diaspora după numai opt zile petrecute la Externe. Recordul pentru cel mai scurt mandat de ministru e deţinut însă de Ioan Mang, potrivit B1 tv. Acesta a făcut parte din guvernul Ponta 1 pentru numai o săptămână.
Fostul ministru al Educației, Ioan Mang, a renunţat la mandat după ce Consiliul Național de Etică a decis că se face vinovat de plagiat. Mang a fost acuzat ca a plagiat nu mai puţin de șapte lucrări.
Un mandat scurt a avut şi Mircea Diaconu. El a fost ministrul a Culturii o lună şi jumătate, apoi a demisionat. Decizia a fost luată dupa ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv și irevocabil, că acesta s-a aflat în incompatibilitate între anii 2008 și 2011 când a fost și senator și director al Teatrului Nottara.
Instanta Supremă a dat dreptate astfel Agenției Naționale de Integritate, care dăduse o decizie similară pe care politicianul a atacat-o în justiție.
Alţi patru miniştri ai Guvernul Ponta 1 a avut mandate de numai 3 luni. E vorba despre Ioan Rus, la MAI, Lucian Isar, ca ministru Delegat pentru Mediul de Afaceri, Victor Paul Dobre, ca ministru Delegat pentru Administrație şi Mircea Dușa ca ministru pentru Relația cu Parlamentul.