Veteranii bat la porțile Parlamentului pentru drepturile tăiate de senatori. Sprijin pentru militari la Camera Deputaților. Telefonul de la ora 9

Veteranii bat la porțile Parlamentului pentru drepturile tăiate de senatori. Sprijin pentru militari la Camera Deputaților. Telefonul de la ora 9

Așa cum a anunțat EVZ pe 9 iunie, senatorii au modificat proiectul de lege prin care le erau acordate anumite drepturi veteranilor care au luptat în Teatrele de Operații din Afganistan, Irak și Bosnia. Marius Apostol, președintele AMVVD, asociația care a inițiat acest proiect de lege a avut, deja, o întâlnire cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, care le-a promis sprijin în corectarea nedreptății făcute de senatori și completarea legii în forma inițială. Marius Apostol ne-a dezvăluit ce au disctat veteranii la Palatul Parlamentului și care sunt următorii pași pentru obținerea drepturilor care li se cuvin militarilor răniți, văduvelor și copiilor orfani ai celor căzuți în misiuni.

EVZ: Care sunt șansele ca veteranii din Teatrele de Operații să capete drepturile tăiate de senatori?

 

Marius Apostol: Am demarat o serie de întâlniri cu privire la Proiectul de Lege PLX 264/2019 care presupune recunoașterea meritelor personalului din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate, participant la misiuni și acțiuni militare în țară sau în afara teritoriului statului român, acordarea unor drepturi acestuia și celui decedat, precum și Proiectul de Lege PLX 253/2019 care presupune completarea art.21 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat. Pe  2 iulie 2019, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf.Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” a avut o întâlnire pe această temă cu președintele Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu și vicepreședintele Camerei Deputaților – Florin Iordache. Mesajul de nemulțumire cu privire la forma Legii Veteranilor trecută de Senat (care nu reprezintă forma propusă și susținută de A.M.V.V.D.) a fost argumentat de delegația noastră și s-au purtat discuții expunând problemele vaduvelor, militarilor atât activi, cât și în retragere sau rezervă, veteranilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

EVZ: Concret, ce ați discutat?

Marius Apostol: În urmă discuțiilor cu Președintele Camerei Deputaților, i-am adus la cunoștință nemulțumirile față de formă adoptată de Senat cu privire strict la Legea Veteranilor. De asemenea am informat că avem patru avize pozitive și aviz favorabil de la Guvern la proiectul de lege L 176/2019, inițiativa legislativă a Asociației AMVVD. Si nu în formă adoptată de Senat. După cum știți la oră actuală legea adoptată de Senat taie drepturile inclusiv militarilor răniți, văduve și copiii orfani.

EVZ: Ce ați obținut de pe urma acestei întâlniri?

Marius Apostol: S-a stabilit ca peste trei saptamani să avem încă o întrevedere cu Președintele Ciolacu și să se constituie grupul de lucru la nivelul Camerei Deputaților, ca să discutăm din punct de vedere tehnic. Și să fie înaintat începînd cu 1 Septembrie în formă agreată de AMVVD.  Impactul este cu atât mai mare deoarece acum este rotirea trupelor în Afganistan. Vulturii Negri vor pleca în două saptamani în Afganistan, la rotire cu Batalionul 300 Galați. În acest sens, președintele Marcel Ciolacu ne-a asigurat de toată susținerea, spunându-ne că, după 1 septembrie, vor fi propuse amendamente noi, care ne avantajează.Considerăm că obiectivul întâlnirii noastre a fost atins, iar promisiunea domnului președinte o așteptăm pusă în aplicare. Până atunci, A.M.V.V.D continuă să caute și să găsească cele mai bune soluții pentru remedierea situației create de cele două legi. Lupta pentru camarazii noștri nu este una scurtă și nici ușoară, dar vom continua.