Informații de ultimă oră despre Elena Udrea au ajuns în România. Cineva din anturajul acesteia ar putea fi arestat săptămâna aceasta.
„Am vorbit cu Elena Udrea duminica trecută, exact când am ajuns acolo, și ea mi-a spus că-mi va acorda un interviu. La fel și Alina Bica. Ulterior, în momentul în care mi-a fost refuzată această cerere de interviu, eu mi-am pus foarte multe întrebări, ce s-a întâmplat.
Mai ales că eu am făcut niște demersuri un pic forțate către Ministerul Justiției din Costa Rica. Și oamenii au făcut tot ce le-a stat în putință și mi-au transmis înapoi cele două răspunsuri ale lor în care mi s-a precizat foarte clar că din cauza faptului că cer statutul de refugiat nu vor să-mi dea interviul.
Din ce mi-a povestit directorul de la Oficiul pentru Migrații, cei care solicită acest gen de statut și ies public și povestesc în interviuri și fac public niște lucruri, nu sunt foarte bine văzuți și acesta este unul dintre motivele pentru care li se refuză statutul de refugiat”, a spus Ana-Maria Bujor.
Ana-Maria Bujor a adăugat că lucrurile par a se împotmoli într-un anumit punct. Drept dovadă, reacția celui care le-a ajutat pe Elena Udrea și pe Alina Bica, Mihai Rădulescu.
„Acesta a revenit la mine cu niște precizări și mi-a spus că dosarele lui penale sunt clasate. Am verificat acest lucru cu Poliția și, într-adevăr, așa este și mi-a spus că tot ce a făcut el a fost să le ajute în niște momente. Atât.
Dar, atenție, Mihai Rădulescu a fost singurul care a mai comunicat cu mine după ce i-am pus în față niște fapte. Toți ceilalți implicați efectiv au sistat această comunicare cu mine. ceea ce mă face să cred că într-un punct sau altul, în această săptămână vom avea parte de o mică răfuială, însă nu pot să dau detalii în acest moment.
Înțeleg că această răfuială este posibil să se lase cu cătușe pentru cineva apropiat Elenei Udrea, acolo în Costa Rica”, a precizat Ana-Maria Bujor.