Nicușor Dan susține că administrația nu poate interveni în consolidarea tuturor clădirilor istorice din Capitală. Mai mult, actualul primar al Bucureștiului își reproșează că nu au fost aplicate sancțiuni în cazul proprietarilor care nu au prioritizat reabilitarea imobilelor vechi.
Nicușor Dan, despre situația clădirilor istorice din Capitală
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat luni că Primăria Capitalei nu dispune de resurse pentru consolidarea tuturor celor 18.000 de clădiri istorice din București. Edilul a subliniat că actuala administrație a respectat cu strictețe regulamentul de urbanism în această privință.
„E o chestiune de cantitate aici. Noi în toată zona istorică a Bucureștiului avem 18.000 de clădiri. Nu poate Primăria Capitalei să intervină pe o cantitate așa de mare de clădiri și atunci, sunt lucruri pe care le-am făcut și lucruri pe care nu le-am făcut. Ceea ce am făcut este că am respectat cu strictețe regulamentul de urbanism al zonelor istorice.”, a explicat acesta.
Critici la adresa administrațiilor precedente
Totodată, Nicușor Dan a criticat administrațiile locale precedente, menționând că acestea au neglijat situația clădirilor vechi din București.
„Administrațiile precedente au distrus o piață. Dacă mergeți oriunde în lume veți vedea că în zona istorică clădirile sunt dublu la preț față de clădirile din alte zone. De ce? Pentru că există firme, oameni care vor să locuiască în ele ca să își dovedească prestigiul social, să fie într-o zonă mai liniștită. Noi permițând să se demoleze, să se construiască blocuri am distrus această piață.”, a mai spus edilul.
Nicușor Dan, plan pentru consolidarea clădirilor istorice
Primarul Capitalei a precizat că administrația va interveni strict în cazul clădirilor emblematice. În schimb, proprietarii care dețin astfel de clădiri vechi și nu prioritizează lucrările de restaurare riscă amenzi usturătoare.
„Ceea ce noi am făcut ca administrație în acești trei ani și jumătate a fost să respectăm cu strictețe regulamentele de urbanism ale zonelor istorice. Am schimbat tendința pieței, am avut cel puțin 200 de proiecte foarte interesante de consolidare. Evident că privatul are mult mai mulți bani decât administrația publică. Punctual, pe clădiri care sunt emblematice vom interveni noi. Un lucru pe care nu l-am făcut și mi-l reproșez este faptul că în activitatea Poliției Locale nu am dat amenzile pe care trebuia să le dăm pentru toate clădirile care sunt lăsate să se distrugă. O să facem asta!”, a mai spus acesta.
Începând de luni, administrația locală va demara lucrările de punere în siguranță în cazul Hanului Solacolu, considerat monument istoric. Clădirea a fost construită în anul 1859 și se află într-un stadiu avansat de degradare.