Vești proaste pentru muncitorii sezonieri. Premierul nu-i vrea întorși în țară. „Este corect? Nu”

Vești proaste pentru muncitorii sezonieri. Premierul nu-i vrea întorși în țară. „Este corect? Nu”

Consider că este nedrept pentru bulgari că unii merg să lucreze în Austria, să câştige un salariu bun, şi atunci când contractul lor este reziliat ei revin aici aducând virusul, spune premierul de la Sofia.

Boiko Borisov, premierul Bulgariei, a declarat sâmbătă că este în favoarea menţinerii deschiderii frontierelor europene pentru lucrătorii sezonieri, dar s-a opus călătoriilor acestora care ar putea reprezenta un risc în contextul pandemiei de coronavirus, relatează AFP.

„În ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, am o poziţie oficială care este că aceasta este înscrisă în carta (drepturilor fundamentale) Uniunii Europene”, a explicat Boiko Borisov jurnaliştilor.

„Cu toate acestea, consider că este nedrept pentru bulgari că unii merg să lucreze în Austria, de exemplu ca îngrijitor, să câştige nu ştiu cât, dar un salariu bun, şi că atunci când contractul lor este reziliat ei revin aici aducând virusul (...) toată lumea va plăti pentru ei. Este corect? Nu”, a continuat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Asistenţi, lucrători sezonieri, şoferi de vehicule grele care transportă mărfuri, angajaţi care lucrează la cules şi producători agricoli: UE a publicat luni o listă de ''lucrători în profesii critice'' în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, care trebuie să poată continua să circule liber, în pofida măsurilor puse în aplicare la frontierele interne ale Uniunii.

Totuşi, acestea sunt doar simple recomandări pentru statele membre, care sunt libere să aleagă dacă aplică sau nu aceste reguli.

Germania a indicat că va permite lucrătorilor străini sezonieri să intre pe teritoriul său, astfel încât aceştia să poată participa la strângerea recoltelor de fructe şi legume.

În ceea ce priveşte Austria, 231 de îngrijitori din România şi Bulgaria au ajuns luni la Viena şi vor lucra pentru a suplini lipsa de forţă de muncă în asistenţa la domiciliu.

Mii de bulgari care îşi câştigă de obicei traiul ca muncitori sezonieri au renunţat să revină în ţara lor pentru a nu răspândi coronavirusul.

Bulgaria este una dintre ţările europene cel mai puţin afectate de noul coronavirus, cu 17 decese din 503 cazuri de infecţii confirmate şi 34 de vindecări.