Inspecţia Judiciare a clasat o sesizare împotriva judecătoarei Alina Palancanu, care participase la protestul de pe scările Curții de Apel București și a Curții de Apel Bacău.
Astfel, rezultă că magistrații care au participat la protestele tăcute din fața instanțelor și a parchetelor din țară nu au încălcat legea.
Redăm mai jos motivarea clasării:
„Aplicând principiile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa privind libertatea de exprimare a magistraţilor la situaţia de fapt rezultată din verificările prealabile, văzând şi punctul de vedere al doamnei judecător, astfel cum a fost redat de HotNews.ro, se constată că participarea acesteia, în timpul liber, alături de alţi magistraţi la aceste proteste vizând un subiect cu profunde implicaţii asupra sistemului de justiţie, se circumscrie libertăţii de exprimare a persoanei, astfel cum aceasta a fost prezentată anterior. Împrejurarea că prin exercitarea libertăţii de exprimare sunt prezentate o serie de nemulţumiri referitoare la modul de desfăşurare a procesului legislativ nu imprimă protestului un caracter politic şi nici nu poate fi considerat o manifestare a convingerilor politice în excercitarea atribuţiilor de serviciu”.