Evenimentul Zilei > Economie > Vești foarte proaste la nivelul economiei României. Prețurile care vor scăpa de sub control în următoarele luni
Vești foarte proaste la nivelul economiei României. Prețurile care vor scăpa de sub control în următoarele luni

Vești foarte proaste la nivelul economiei României. Prețurile care vor scăpa de sub control în următoarele luni

Va exista o creștere accentuată la prețul construcțiilor și comerțului cu amănuntul, în viitorul apropiat, după cum arată o analiză făcută de cei de la INS.

În viitorul apropiat se prevede o creștere semnificativă a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul. Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -3%).

Estimări economice făcute pentru următoarele trei luni, conform Institutului Național de Statistică (INS).

Pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului se va înregistra creștere accentuată (sold conjunctural +60%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total
industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold conjunctural +37%), conform Insitutului Național de Statistică (INS).

Conform  estimărilor din luna noiembrie 2021, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -23%). Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -13%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere accentuată a acestora (sold conjunctural +42%).

Comerţ cu amănuntul

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -3%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).

Va fi o creștere moderată a numărului salariaților în viitorul apropiat, după cum au preconizat angajatorii

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Managerii societăţilor comerciale estimează creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +44%).

Servicii

Se poate vorbi și despre o stabilitate pe termen scurt, mai arată analiza

Conform estimărilor din luna noiembrie 2021, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o  relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural -1%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere (sold conjunctural +17%).

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.