Vești extrem de importante date de Rusia. Ce se întâmplă cu gazul de care este dependentă Europa

Vești extrem de importante date de Rusia. Ce se întâmplă cu gazul de care este dependentă Europa sursa: Guvernul României

Oficialii gigantului Gazprom au anunțat că vor injecta gaze naturale în cinci mari instalații europene, după ordinul pe care l-a dat Vladimir Putin, liderul de la Kremlin.

Reprezentanții Gazprom au confirmat că vor injecta luna aceasta gaze naturale în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, după ordinul primit de la preşedintele Vladimir Putin, de a umple depozitele din Germania şi Austria.

Anunțul făcut de oficialii e la Gazprom, cu implicații majore pentru Europa

„Gazprom a aprobat şi a început implementarea planului de a injecta gaze în cinci instalaţii europene de înmagazinare subterană, în noiembrie. Au fost determinate volumele şi rutele de transport de gaze”, a anunţat consorţiul de stat printr-un scurt mesaj pe canalul său oficial de Telegram.

Conform agenţiei oficiale TASS, furnizările de gaze directe prin gazoductul Yamal-Europa în Germania au fost reluate luni după-amiaza şi au fost mai mult decât dublate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marţi, volumul s-a ridicat la circa 860.000 metri cubi pe oră, comparativ cu 360.000 metri cubi în după-amiaza de luni, conform datelor operatorului german Gascade, conform Agerpres.

Gazoductul Yamal-Europa traversează teritoriul a patru ţări: Rusia, Belarus, Polonia şi Germania. În plus, solicitările de tranzit de gaze prin Ucraina şi Slovacia au crescut marţi la circa 83 milioane mc, de la 75,2 milioane mc luni, a anunţat operatorul slovac de transport Eustream.

Au fost majorate semnificativ furnizările pentru Ucraina

Potrivit agenţiei Interfax, furnizările pentru tranzit prin Ucraina s-au majorat deja cu 50%, comparativ cu 1 noiembrie.

În urmă cu două săptămâni, Putin a ordonat preşedintelui Gazprom, Alexei Miller, să umple depozitele din Austria şi Germania, după ce finalizează umplerea rezervarelor din Rusia. El a subliniat că acest pas va permite îndeplinirea într-un mod fiabil, stabil şi cu un ritm bun a angajamentelor Gazprom din Europa şi "aprovizionarea partenerilor europeni cu gaze pe parcursul toamnei şi iernii".

„În plus, fără îndoială va crea o situaţie mai propice pe piaţa de hidrocarburi în Europa” a afirmat Vladimir Putin, în contextul preţurilor ridicate la gaze. O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.