Cele mai puternice revolte din Franța după 1968 s-au estompat pas cu pas și au subliniat un Emmanuel Macron puternic și bun cunoscător al Franței, brevetând și o metodă de recâștigare a puterii și credibilității pe baza încrederii, curajului și a ofensivei pro-active a președintelui pro-european.

Pentru că aici trebuie spus că, la un an de la lansarea mișcării, bilanțul este foarte clar, iar problema de supraviețuire rămâne cea a mișcării Vestelor Galbene, nicidecum a lui Macron. Președintele Franței a lansat, consacrat și brevetat celebrele dialoguri de jur împrejurul Franței când, într-un tur de forță, a reușit să se întâlnească cu administrațiile locale și cu cetățenii în reuniuni de câteva ore bune unde a reușit să-i convingă pe francezi, să li se prezinte față în față, să le răspundă la întrebări și preocupări, să-i înțeleagă și să le preia unele nemulțumiri și, mai ales, să crească enorm ca imagine în opinia publică. Atât de încrezător încât s-a lansat în politica europeană și cea globală, contestându-l pe Donald Trump și creându-și propriul grup politic european, îmbrățișând agende și abordări necconvenționale, chiar anti-sistem, în timp ce s-a consacrat drept europo-centrist, unul dintre cei mai importanți lideri ai Europei.

Vestele galbene au rămas, în imaginea idilică și hiperbolizată, doar un simbol al activismului, un mod de viață pentru mulți participanți, o stare de spirit. Mișcarea lor a cultivat o nouă generație de activiști cu abilități politice dobândite, unii care au îmbrățișat această ocupație ca slujbă completă. Vestele galbene au re-consacrat Franța ca locul avid de schimbări prin Revoluție – altfel decât o descria și în ciudă cărții cu același nume a lui Macron. Vesta galbenă a preluat postura de simbol al schimbării.

Sigur, asocierea cu violența, anarhismul, protestatarii de profesie și distrugerile în stradă au împins vestele galbene să fie asociate mai degrabă cu anarhismul grec decât cu mișcări legitime de protest. Dar pentru mulți din cei 288.000 de participanți inițiali și cei peste 500.000 de membri la un moment dat ai mișcării, asta a determinat o schimbare a modului de viață, potrivit idealurilor propria regăsite: ce și de unde consumă, la ce date de proveniență se uită când ale produse, ce media cred – sigur nu media consacrată ci anumite site-uri independente au rămas unica sursă de informații a participanților și după părăsirea mișcării sau retragerea definitivă din stradă.

În plus, a creat o măciucă, un instrument puternic de presiune importantă asupra guvernelor și puterilor ce vor fi instalate vreodată în Franța. Epoca militantismului a fost reaprinsă și mișcarea arată că este acolo, este prezentă și poate să revină oricând în stradă și să muște virulent din legitimitatea puterii care nu ascultă. Vigilența, monitorizarea continuă și reacția rapidă și virulentă sunt caracteristicele acestei mișcări multi-fațetate de astăzi, o mișcare care rămâne o constantă, indiferent de numărul celor din stradă, de agendă și virulența cu care-și strigă nemulțumirile.

Vestele galbele rămân o mișcare în căutare disperată de direcție, sens, obiectiv. Au rămas un instrument care l-a legitimat pe președinte și care poate clama rezultatele unui succes. A obținut nu numai anularea taxei care a declanșat protestele, ci și 10 miliarde de euro pachet de ajutor pentru cei săraci, a dus la schimbarea legilor și tacticilor poliției, și a costat enorm economia franceză. Guvernul a pierdut 850 milioane de euro în taxe care nu au mai venit din cauza prăbușirii afacerilor, în tmp ce 297 milioane de euro au costat reconstrucția infrastructurii distruse și finanțarea suplimentară acordată poliției. Costurile umane sunt și ele impresionante: 11 morți – majoritatea în accidente rutiere legate de proteste – 2400 protestatari și 1800 de polițiști răniți. 24 de persoane au pierdut câte un ochi în confruntări.

Și sâmbătă s-a tras cu gaz lacrimogen în fața violențelor declanșate de un număr de protestatari violenți. De această dată, la un an, s-a mizat pe noua reformă controversată a pensiilor pentru a relansa acțiunile de stradă. Însă nu a ieșit cum a fost planificat. Cum mișcarea a fost confiscată în stradă de extremele dreaptă și stângă – Le Pen și Melanchon fiind profitorii mișcării, cum strigăte anti-semite se împleteau cu lupta pentru cei mai săraci și distrugerea simbolurilor avuției, bănci, mașini scumpe – legitimitatea și imaginea inițială idilică legată de Revoluție, civism și Franța protestatară s-a estompat vizibil. Dacă 55 % dintre francezi susțin mișcarea Vestelor galbene, 60% nu-și mai doresc ca mișcările de protest din centrul Parisului să fie reluate.

Asta deoarece mișcarea de protest a Vestelor Galbene a trecut prin nenumărate episoade diverse și a crescut disferit de ceea ce și-au dorit cei care au orchestrat natural și organic această revoluție fără lideri. Ținta erau elitele deconectate de realități și de masa de oameni, care luau decizii birocratice fără legătură cu viața de zi cu zi, un adevărat atac la demnitatea celor vizați. Dar imediat subiectul a degenerat, de la activiștii de mediu la cei împotriva oricăror taxe și protecție ecologică necesară regăsindu-se împreună în mișcare, iar abordarea multifasetată a demonstrat caracterul eterogen al mișcării și lipsa coerenței ideologice a celor din stradă – transformând Vestele galbene, de fapt, într-o simplă platformă și un creuzet pentru proteste de orice fel, pentru nemulțumiri strigate în cel mai virulent fel, dar fără o logică și o ideologie care să-i adune împreună pe oamenii cu aceeași abordare și doleanțe.

A fost o bătălie săptămânală a celor neauziți, neincluși în dezbaterile multiple de la televiziunile franceze, iar acțiunile conjugate au făcut epocă și știri, ceea ce a făcut ca mișcarea Vestelor Galbene să fie imposibil de ignorat. A fost cultivat și reconsolidat un spirit comunitar care părea să fi părăsit francezii preocupați fiecare de propriile probleme și fragmentați în abordări distincte, nu rareori opuse, ale temelor de zi cu zi. Totuși, pentru mulți din cei care s-au alăturat mișcării cu inima deschisă, aceasta a fost pentru prima dată când au dobândit un scop în viață, un obiectiv care merită eforturile în fiecare sâmbătă, în fiecare zi pentru activiști. Îi scoate din rutină și îi motivează să acționeze. Se simt vii, utili, ascultați, respectați împreună. Asta va rămâne din mișcarea Vestelor Galbene peste timp.

Te-ar putea interesa și: