Vestea care dă frisoane politicienilor. Cum s-a schimbat electoratul

Vestea care dă frisoane politicienilor. Cum s-a schimbat electoratul

Românii nu mai sunt dispuși să-și vândă voturile pentru câteva sute de lei care le sunt băgate în buzunar de politicienii populiști și doresc reforme structurale și investiții majore, susține consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

Într-un interviu acordat hotnews.ro, el a precizat că acest lucru s-a văzut la ultimele două runde de alegeri, din anul ce s-a încheiat, europarlamentare și prezidențiale. PSD a pierdut în ciuda politicilor de tip „wageledgrowth” pe care le-a promovat, conform cărora creșterea economică poate fi influențată de creșterea salariilor.

„În opinia mea, politicile economice ale PSD au urmărit mai degrabă obiective politice, care să se traducă în voturi pentru PSD, decât obiective de dezvoltare socio-economică durabilă. Cu toate acestea, după aproape 3 ani de guvernare, în ciuda politicilor populiste susținute de cei la care vă referiți prin sintagma “economiștii PSD”, consecința politică a fost aceea că PSD a pierdut ambele runde de alegeri din 2019, europarlamentare și prezidențiale. Aceasta ne arată că societatea românească s-a maturizat din punct de vedere politic, prin faptul că românii nu mai sunt dispuși să voteze pe acei politicieni care doar le aruncă niște sute de lei în buzunar pentru a le cumpăra votul”, a declarat Cosmin Marinescu.

Potrivit acestuia, în cei 3 ani de guvernare PSD, datoria publică a crescut cu aproape 28%, de la 285,5 miliarde lei la 364,9 miliarde lei, fără să se facă vreo investiție majoră în infrastructură sau sănătate. PSD a îndatorat România cu aproape 80 miliarde lei, cu aproape 2,4 miliarde lei pe lună de guvernare, pentru a acoperi costurile cu plata salariilor și pensiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este evident că România trebuie să progreseze, cât se poate de rapid și sustenabil, în privința creșterii salariilor și a pensiilor. (…) Creșterile de venituri din pix, fără să existe asigurarea că economia le poate susține pe termen lung, mai degrabă creează decât rezolvă probleme, în special pentru beneficiarii acestora. În absența oricăror reforme structurale, creșterile de salarii și pensii s-au dus în inflație și importuri. Astfel, scăderea puterii de cumpărare a banilor a afectat tocmai persoanele ale căror venituri au crescut mai lent. Iar aceste evoluții mai degrabă subminează decât să consolideze coeziunea social”, a mai precizat Cosmin Marinescu.