Consideraţi, probabil, că vor deveni un balast financiar pentru societate, li se va refuza accesul pe teritoriu, iar celor deja aflaţi în Statele Unite, li se va refuza „cartea verde”, permisul de şedere în SUA, se specifică în noile reglementări publicate de Casa Albă. Cei care au deja cartea verde nu vor obţine oricum cetăţenia SUA.

Povară imensă pentru contribuabili

Textul vizează migranţii nevoiaşi care beneficiază de alocaţie de locuinţă sau cartele alimentare atunci când ajung în SUA pentru o perioadă limitată de timp. De asemenea se intenţionează descurajarea imigranţilor necalificaţi care caută azil în Statele Unite.

Legea imigrării din SUA prevede că aceia care vin să trăiască în State nu pot deveni o povară pentru societate, iar preşedinţia aminteşte: „De ani de zile această cerinţă clară a fost în mare măsură ignorată, punând o povară imensă asupra contribuabililor americani. Astăzi legea privind taxele pentru societate, va fi, în sfârşit, implementată. Guvernul preşedintelui Trump apără din nou idealurile de autonomie şi responsabilitate individuală, asigurându-se că imigranţii sunt capabili să sprijine şi să aibă succes în America”, a declarat Ken Cuccinelli, director interimar al Serviciilor de imigrare din SUA
Această decizie ar putea afecta 22 de milioane de străini cu domiciliul legal în ţară, precum şi 10 milioane de imigranţi stabiliţi ilegal în Statele Unite.
Potrivit Casei Albe, jumătate din familiile străine care trăiesc în Statele Unite includ cel puţin o persoană care foloseşte Medicaid, sistemul public de sănătate pentru săraci. Ken Cuccinelli a declarat că noul regulament va intra în vigoare începând cu 15 octombrie pentru a stabili dacă deţinătorii de cărţi verzi au beneficiat de subvenţii publice în mod abuziv. Regulamentul nu a vizat bunăstarea copilului sau femeile însărcinate şi nici îngrijirea în secţiile de urgenţă ale spitalelor, titrează 20 Minutes.

Te-ar putea interesa și: