Veste uriașă pentru șoferi. E oficial. Au scăzut amenzile!

Veste uriașă pentru șoferi. E oficial. Au scăzut amenzile!

Amenzile de circulație au scăzut cu 54 la sută, revenind la nivelul anului trecut. Ministerul Afacerilor Interne anunță că a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență care plafonează valoarea unui punct amendă iar șoferii vor fi sancționați, începând de vineri, cu 145 de lei, în loc de 223, așa cum au plătit cei prinși că au încălcat legea în primele zile ale anului 2020.

Sute de șoferi au încasat amenzi usturătoare în primele opt zile ale anului 2020 deoarece reglementările legale de modificare a Codului Rutier au întârziat să fie puse în aplicare. Această situație ambiguă fost rezolvată odată cu intratrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative care a fost publicată joi, 9 decembrie a.c., în Monitorul Oficial.

În document se prevede că, în perioada ianuarie - 31 decembrie 2020, valoarea punctului-amendă se va menține la 145 de lei.

Până la intrarea în vigoare a actului normativ, însă, polițiștii rutieri au pus în aplicare legislația aflată existentă care prevede că șoferii sunt sancționați cu echivalentul a 10 la sută din salariul minim brut pe economie. Cum, de la 1 ianuarie 2020, salariul minim a crescut la 2230 de lei, valoarea amenzilor a fost raportată la această sumă. De vineri, însă, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 1/2020 , valorile sancțiunilor scad proporțional cu cea stabilită de Guvernul României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Plafonarea a mai fost stabilită prin ordonanță de urgență și pentru anii 2018 și 2019, de pe vremea când salariul minim avea un cuantum de 1.450 de lei.

În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori, care se aplică până la 31 decembrie 2020:

clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei); clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei); clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei); clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei); clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei). Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru companii.

În altă ordine de idei, premierul Ludovic Orban a dat recent de înțeles că punctul-amendă ar trebui să fie stabilit într-un alt fel, pentru a evita majorarea sa odată cu salariul minim anunță avocat.net.