Veste uriașă pentru Simona Halep. Decizie istorică

Veste uriașă pentru Simona Halep. Decizie istorică

La 13 zile după ce a câștigat titlul de la Wimbledon, Simona Halep va avea parte de o surpriză uriașă. Anunțul a fost făcut de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale care a transmis că Romfilatelia va pune în circulație, vineri, un timbru poștal dedicate marii noastre campioane.

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a transmis că, prin Romfilatelia – companie aflată în portofoliul său, introduce în circulație, vineri, 26 iulie 2019, emisiunea de mărci poștale „Simona Halep, Ambasadorul Tenisului Românesc”.

 

Oficialii ministerului susțin că, în acest mod, vor să onoreze seria performanțelor marii jucătoare de tenis și, în special, a cuceririi titlului de la Wimbledon din 13 iulie 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe timbrul coliței dantelate a emisiunii de mărci poștale este reprodusă imaginea Simonei Halep ridicând trofeul de la Wimbledon 2019. Colița nedantelată, numerotată, prezintă semnătura în folio aur a Simonei Halep și o ilustrează în prim plan în timp ce prezintă publicului trofeul. În timbrul coliței nedantelate este redată o imagine de joc, se arată în comunicatul ministerului.

Emisiunea de mărci poștale „Simona Halep, Ambasadorul Tenisului Românesc” va fi disponibilă începând de vineri, 26 iulie 2019, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Această emisiune este completată de două plicuri „prima zi”. Primul plic este echipat cu colița nedantelată și numerotată a emisiunii, fiind obliterat cu ștampila „prima zi” a emisiunii, aplicată în clar, în folio aur. Al doilea plic al emisiunii este echipat cu timbrul coliței dantelate, fiind numerotat și obliterat cu ștampila „prima zi”.

Simona Halep a obținut primul titlu la Wimbledon din cariera sa de jucătoare profesionistă, după finala câștigată cu 6-2, 6-2, în fața fostului număr 1 mondial, americanca Serena Williams, fiind primul trofeu la Wimbledon câștigat de un român.

 

După alte trei finale de Grand Slam – două la Roland Garros (2014 și 2017) și una la Australian Open (2018), Simona Halep a câștigat primul turneu de Grand Slam la Roland Garros (9 iunie 2018), obținând cel mai important trofeu al carierei de până la acel moment.