Procedurile de instrumentare a dosarelor de pensii se simplifică, anunță Casa Naţională de Pensii Publice.

„Este vorba despre eliminarea etapei privind eliberarea – pe suport de hârtie – a adeverinţelor privind stagiul de cotizare şi punctajul mediu anual realizat de asigurat şi comunicarea acestora, între casele teritoriale de pensii, prin intermediul poştei.

Astfel, informaţiile pe baza cărora se stabilesc drepturile de pensie vor fi accesate la nivel naţional, indiferent de județul unde se află angajatorul solicitantului sau cel în care e instrumentat dosarul de pensie”, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice.

CNPP mai informează că ”această procedură reprezintă o facilitate şi pentru persoana asigurată, care va putea solicita eliberarea în aceeaşi zi a adeverinţei de stagiu de cotizare de la orice casă teritorială de pensii, indiferent de domiciliul persoanei sau de sediul social al angajatorului”.

„Măsura ridică povara administrativă de pe umerii cetățenilor pentru că nu mai sunt trimiși să aducă adeverințe, ci Casa de Pensii sau ANPIS, instituția care plătește beneficii sociale, verifică datele direct la Finanțe. Cetățeanul nu va mai fi nevoit să stea pe drumuri pentru a colecta adeverințele de venit” a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, citată de realitatea.net.

La 21 februarie, Violeta Alexandru anunţa că Trezoreria centrală trimite de ani buni dispoziţiile de plată a pensiilor către judeţe cu trenul. De luna aceasta, ordinele de plată vor pleca electronic în teritoriu, preciza ministrul propus al muncii.

În urmă cu câteva săptămâni, românii au aflat că 80% dintre cărțile de muncă scanate au fost greșite. Ministrul spunea atunci că acest lucru reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât eșecul statului în gestionarea unui proces ce ar fi trebuit să modernizee sistemul de calcul al pensiilor.

Te-ar putea interesa și: