Veste tragică pentru comunitatea sportului automobilistic: Pilotul britanic Justin Wilson a murit după un accident în campionatul IndyCar | Video

Veste tragică pentru comunitatea sportului automobilistic: Pilotul britanic Justin Wilson a murit după un accident în campionatul IndyCar | Video

Pilotul britanic Justin Wilson a murit, luni, la spital, după ce a fost lovit în cap de resturile provenite dintr-o coliziune produsă în timpul cursei de 500 de mile de la Pocono (Statele Unite), desfășurată duminică în campionatul nord-american de automobilism IndyCar, au anunțat organizatorii, citați de AFP.

Justin Wilson, 37 de ani, a intrat în comă după accidentul survenit în cel de-al 179-lea tur din cele 200 ale cursei desfășurate pe "tricky triangle" din Pocono, informează Agerpres.

Americanul Sage Karam (Chip Ganassi) s-a izbit de un parapet de protecție, iar în urma impactului o bucată din monopostul său s-a desprins, lovindu-l pe Wilson.

''Este o zi foarte tristă pentru IndyCar și pentru întreaga comunitate a sportului automobilistic'', a declarat Mark Miles, directorului general al campionatului IndyCar, salutând talent și modestia lui Wilson, ''unul dintre cei mai respectați membri ai paddock-ului''.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul pilot al echipei Andretti Autosport a fost transportat cu elicopterul imediat la secția de terapie intensivă a spitalului Allentown (Pennsylvania), dar nu și-a mai recăpătat cunoștința.

Andretti Autosport i-a adus omagiu lui Wilson prin intermediul unui comunicat, descriind-ul drept un ''pilot magnific și un membru prețios al echipei''.

Născut la Sheffield (Anglia), tată a doi copii, Justin Wilson evolua din 2008 în IndyCar și avea trei victorii în cel mai popular campionat al monoposturilor din SUA.

Pilotul britanic a petrecut și un sezon în Formula 1, în 2003 la Minardi, iar apoi la Jaguar, cu care a obținut un punct în Campionatul Mondial, grație unui loc 8 ocupat la Marele Premiu al Statelor Unite.