Veste proastă pentru bucureșteni! E vorba despre transportul în comun

Veste proastă pentru bucureșteni! E vorba despre transportul în comun

Andrei Creci, directorul general al Societății de Transport Bucureşti (STB) susține că actualul tarif, de 1,3 lei pentru o călătorie nu mai poate satisface necesitățile acestei companii, mai ales că acesta nu a mai fost modificat de 11 ani.

Potrivit directorului STB, veniturile lunare ale societăţii din majorarea titlului de călătorie ar putea creşte cu 6-7 milioane de lei.

De asemenea, Andrei Creci a afirmat că în 2020 se vor achiziţionarea 40 de tramvaie de 18 metri, în contextul unui deficit acut de astfel de mijloace de transport la nivelul Capitalei.

Andrei Creci a mai anunţat că titlurile de călătorie pot fi plătite din februarie cu cardul pe telefonul mobil prin noua aplicaţie Bpay. „Din punct de vedere al tarifelor eu aş spune că suntem pe locul I, adică avem cele mai mici tarife. Este clar însă că nu suntem cei mai costisitori operatori de transport din Europa, costisitori ca preţ de exploatare, ne situăm undeva pe la mijlocul clasamentului. Şi nici măcar nu suntem cei mai costisitori ca valoare a subvenţiei, care de anul trecut se cheamă compensaţie. În orice oraş civilizat unde există transport în comun, municipalitatea este cea care subvenţionează într-o formă sau alta transportul public, pentru că, prin natura sa, acesta nu este profitabil din punct de vedere economic. Nu s-a dovedit profitabil nicăieri, iar unele municipalităţi din Europa au chiar gratuitate absolută la transportul public, deci primăria suportă cheltuielile. Ceea ce nu e cazul la noi”, a spus Andrei Creci

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat cât suportă Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) din cheltuielile cu transportul public, Andrei Creci a afirmat: În jur de 80%. De fapt este diferenţa între venituri şi cheltuieli. Pot să vă spun că veniturile au crescut în ultimii ani cu aproape 5% pe an. Cred că se datorează în primul rând faptului că a crescut cuantumul amenzilor şi atunci lumea este dispusă să plătească un titlu de călătorie valabil, decât să ia amendă. Cred că a contribuit şi faptul că publicul călător din Bucureşti s-a civilizat într-un fel sau altul. În prezent, au gratuitate pensionarii, elevii, dar şi alte categorii prevăzute în lege, dar ceilalţi trebuie să înţeleagă că trebuie să-ţi plătească titlurile de călătorie. Numai anul trecut au fost sancţionate peste 125.000 de persoane pentru neplata titlului de călătorie, valoarea amenzilor fiind de peste 5 milioane de lei, respectiv un milion de euro, dar acestea se fac venit la bugetele locale, nu la bugetul societăţii de transport. Tot anul trecut, din suprataxa de călătorie s-au încasat peste 5,7 milioane lei, adică în jur de 1,2 milioane de euro. Cuantumul amenzilor aplicate călătorilor care nu respectă regulile de utilizare a serviciului de transport în comun de suprafaţă este între 100 şi 500 de lei. Pentru neplata călătoriei amenda este de 500 lei, dar în cazul în care este de acord să plătească pe loc suprataxa de călătorie, în valoare de 50 lei, amenda nu se mai aplică.

De altfel, noi ne-am extins cu reţeaua de distribuţie a acestor titluri de călătorie. Avem în prezent 220 de chioşcuri şi cinci puncte automate de vânzare, iar acest lucru a contribuit foarte mult la creşterea încasărilor. Zilnic, noi încasăm peste 500.000 de lei. Numai anul trecut am avut încasări de peste 16 milioane de lei/lună din vânzarea titlurilor de călătorie şi din publicitate.

De asemenea, directorul STB a anunţat că titlurile de călătorie pot fi plătite şi cu cardul de pe telefonul mobil. „Da, este disponibilă o aplicaţie pe Android şi pe App Store - Bpay, o aplicaţie foarte interesantă. Este vorba despre plata cu cardul. Avem un parteneriat în acest sens cu Mastercard. La Londra s-a lansat deja o astfel de aplicaţie. Noi nu am făcut-o în mod oficial, dar se poate plăti cu cardul orice titlu de călătorie: abonament, o călătorie simplă, expres, regional, chiar şi pe linia turistică. Este funcţională, foarte uşor de folosit şi foarte prietenoasă. Cu ocazia aceasta cred că vor creşte foarte mult şi încasările. Mai avem şi plata prin SMS, care funcţionează şi mai cresc şi de aici încasările. Pot să vă spun că în alte capitale europene ponderea celor care folosesc aceste aplicaţii este undeva la 10% din încasări, dar la noi este de numai la 1%, dar sper să crească în perioada următoare”, a mai spus Andrei Creci.

În legătură cu majorarea titlului de călătorie, Andrei Creci a spus: „Noi am solicitat deja şi sper să se majoreze anul acesta, pentru că de 11 ani suntem la acelaşi tarif de 1,3 lei. E ruşinos că în alte oraşe din ţară, nu în Cluj sau în Oradea, ci în Craiova, este 2,5 lei. Dacă se va majora la 2,5 lei titlul de călătorie, cât cred eu că se va face şi sper că se va face, veniturile noastre lunare cresc cu 6-7 milioane de lei. Există şi posibilitatea transportului gratuit total, dar părerea mea este că efortul Primăriei ar creşte nejustificat şi, paradoxal, s-ar constata şi o scădere a calităţii serviciului. Sunt oraşe în Europa, cum e Talin din Estonia, unde transportul public este gratuit. Pe de altă parte, Londra are 27 de operatori publici şi privaţi, iar societatea de transport din Paris a câştigat unele rute la Londra”, potrivit agerpres.ro