Veste de ultima oră de la casele de pensii. E vorba de sume importante de bani

Veste de ultima oră de la casele de pensii. E vorba de sume importante de bani

Au fost alocate fonduri pentru investiții în logistica mai multor case de pensii din România. Vizate sunt arhivele instituțiilor.

24 de case de pensii vor primi bani, în urma solicitărilor făcute, iar fondurile vor fi investite în amenajarea spațiilor arhivelor și cumpărarea unor servicii de arhivare. Anunțul a fost făcut de Violeta Alexandru, ministrul Muncii, pe contul de Facebook.

„Punem la punct şi arhivele caselor de pensii. 24 de case judeţene (inclusiv Bucureştiul) au solicitat şi le-au fost aprobate fonduri pentru amenajarea spaţiilor arhivelor, inclusiv pentru achiziţionarea de servicii de arhivare (în total 1,2 milioane lei). În unele a fost efectiv nevoie, după cum le-am spus direct, să se dea cu mătura şi să se pună dosarele în ordine.

Ce înţelegem de aici? Probleme de bază din sistem (lucruri simple) au fost lăsate nerezolvate de prea mulţi ani de zile. Întrebaţi pe cei care că cer să le acordaţi încrederea ce au rezolvat concret şi când încep să vă vorbească de viziuni, planuri, proiecte să vă aduceţi aminte că România are nevoie de rezolvarea problemelor de bază”, a scris ministrul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mă aştept ca aceste arhive să fie de departe cele mai bine organizate”

Cele mai mari sume pentru punerea la punct a arhivelor au ajuns la Satu Mare (pentru reparaţii acoperiş spaţiu arhivă), Bucureşti (pentru plata chirii spaţii arhivă), Argeş (pentru stingătoare, rafturi şi servicii de ignifugare), Buzău (reparaţii instalaţie electrică), Ilfov (servicii de arhivare şi plata chirii spaţii arhivă).

„Mă aştept ca aceste arhive să fie de departe cele mai bine organizate. Alte 7 case de pensii au făcut solicitări de fonduri şi sunt în curs de aprobare.  Dacă le punem pe toate la punct, se poate trece la un alt nivel. Vreau neapărat să păstrăm în siguranţă documentele care atestă o viaţă întreagă muncită.

Aceste lucruri - la a căror punere la punct nu renunţ - înseamnă, pentru mine, respect pentru pensionari. Faptul că aceste lucruri puse la punct vor rămâne după terminarea mandatului meu, îmi dă o mare satisfacţie. Se va lucra mai bine în administraţie oferind serviciile cerute de oameni. Asta este ceea ce contează”, a mai anunțat Violeta Alexandru.