Veste cumplită pentru familia lui Vladimir Drăghia. Instanța a decis

Veste cumplită pentru familia lui Vladimir Drăghia. Instanța a decis

Lovitură cruntă pentru familia lui Vladimir Drăghia. În urma despărțirii de fostul soț, Alice Cavaleru, actuala soție a lui Vladimir Drăghia, a pierdut 7 apartamente care se află într-un imobil de lux, în care acesta a investit alături de fostul său partener.

La începutul anului, Alice Cavaleru a înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 un dosar împotriva fostului soț, Răzvan Cocea, ce a avut ca obiect partajul bunurilor comune.

Alice Cavaleru a declarat că în ttimpul căsătoriei cu timpul cu Răzvan Cocea cei doi au investit într-un imobil, care a fost partajat în 7 apartamente. 6 dintre aceste locuințe au fost vândute, iar banii încasați în urma tranzacțiilor au ajuns în contul fostului soț.

Alice Cavaleru dorește acum o cotă parte din apartamentul care încă nu a fost vândut, dar și jumătate din suma încasată din vânzarea celorlalte locuințe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate că Alice a depus eforturi considerabile pentru a își recupera banii, magistrații au luat o decizie surprinzătoare. „Respinge cererea formulată de petenta Neacșu Cavaleru Maria Alice de acordare a ajutorului public judiciar ca rămasă fără obiect”, au decis magistrații de la Judecătoria Sectorului 1, scrie Cancan.

Soția lui Vladimir Drăghia a divorțat de fostul partener la notar, în urmă cu mai mulți ani, în termeni amiabili. Din cauza unui conflict izbucnit ulterior, cei doi au ajuns în Instanță, scrie Cancan.