Veste bună! Unde au fost găsite 220 de ventilatoare necesare secțiilor de urgență!

Veste bună! Unde au fost găsite 220 de ventilatoare necesare secțiilor de urgență!

Un număr important de ventilatoare, care ar putea scăpa viața românilor infectați cu noul coronavirus, au fost găsite în diverse locuri și vor fi reparate și trimise în prima linie a luptei împotriva Covid19.

Directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, medicul Raed Arafat a precizat că în atelierele spitalelor și în diverse magazii au fost găsite 190 de ventilatoare, care vor fi reparate și trimise la secțiile de terapie intensivă, de la spitalele din prima linie a luptei împotriva Covid19.

De asemenea, o altă veste bună, vine tot de la Raed Arafat care a anunțat că au fost identificate alte 130 de ventilatoare, de pe ambulanțele mai vechi, care au fost scoase din uz. Aceste ventilatoare vor fi repuse în funcțiune și vor fi trimise la spitale.

Șeful DSU s-a ferit să facă o prognoză cu numărul total de infectări care vor fi în România, spunând că nu îi place să facă astfel de lucruri. ”Creştere de număr de cazuri, fără discuţie, va fi. Decese, din păcate, vor fi. Să vă dau cifre, nu voi face niciodată, chiar dacă circulă estimări. Estimările rămân estimări. Este posibil că, dacă întârziem unele măsuri, cifra să crească mai repede. Până acum am crescut destul de lin. Acum să vedem ce va fi. Măsuri s-au luat, avem semnale că nu toată lumea respectă măsurile, asta e cel mai grav”, a spus Raed Arafat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Arafat a mai precizat că, în prezent se duce o luptă imensă pentru achiziția de echipamente medicale, necesare medicilor. ”Toate eforturile se depun să dăm medicilor ce le trebuie. Ieri au venit măsti, urmează 100.000 combinezoane din Coreea de Sud. (…) Mai e un aspect, nu toţi au nevoie de cea mai înaltă protecţie. Cei care au nevoie de echipamentele cele mai performante sunt cei care sunt în directă relaţie, ambulanţă, UPU, infecţioase. Ăsta este nivelul zero, dar când auzi că persoana care curăţă pe jos, care duce tava, vrea echipament şi mască. Nu o zice Arafat, o zic alţi specialişti internaţionali, a mai declarat Arafat.