Veste bună pentru legumicultori în prag de alegeri prezidenţiale. Decizia ministrului

Veste bună pentru legumicultori în prag de alegeri prezidenţiale. Decizia ministrului

Stoparea programului „Tomate românești” de către liberali au nemulţumit foate mulţi legumicultori care au ameninţat că vor renunța să mai facă legumicultură și vor pleca din nou la muncă în străinătate.

Programul iniţiat de PSD în 2016 prevede ajutor de 3000 de euro/2 tone de roșii vândute la piață și obținute de pe un teren de 1000 mp.

După ce informaţia a avut foarte multe reacţii negative din parte asociaţiilor de legumicultori, ministrul Agriculturii, Adrian Oros  s-a deplasat în judeţul Olt unde s-au aflat anul acesta cei mai mulți beneficiari ai ajutorului de minimis, numărul acestora, numai în ciclul I de producție, fiind aproximativ 5000, iar valoarea totală a ajutorului financiar fiind de aprox. 15.000.000 de euro.

Prezent la Izbiceni, veritabilă capitală a legumicultorilor olteni, Oros i-a asigurat pe cultivatori că „Programul Tomata” va continua în același mod și anul viitor, la fel ca și restul programelor de sprijin care sunt aprobate prin acte normative.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult decât atât, ministrul a precizat că se vor identifica măsuri pentru a le îmbunătăți, astfel încât fermierii să aibă posibilitatea de a depozita produsele, de a le sorta, ambala și vinde în condiții avantajoase. Totodată, ministrul Agriculturii a dat asigurări ca mediul asociativ va fi principalul său partener de dialog în elaborarea politicilor pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Chiar în aceeași zi, noul ministru a semnat un proiect de HG prin care sporește suma totală pusă la dispoziție pentru programul ”Tomate românești”. Iată ce scrie în comunicatul MADR:

„Prin acest act normativ se modifică resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de H.G.nr. 107/2019, respectiv, de la maximum 233.190.000 lei, la maximum 292.925.517,8 lei.Prin suplimentarea sumei se va asigura susținerea financiară a  tuturor solicitanților eligibili din cadrul schemei (inclusiv pentru ciclul II de producție), astfel încât programul să fie aplicat de o manieră unitară și nediscriminatorie.Pentru ciclul II de producție, care se încheie la data de 20 decembrie 2019, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a Municipiului București estimează un număr de 6.538 beneficiari.Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate încurajează fermierii să cultive tomate în perioadele de extrasezon, contribuind astfel la asigurarea necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă”.

Mai mult, tot în 15 noiembrie, MADR a publicat un alt comunicat, despre balanța comercială cu produse agro-alimentare, precizând în text că ”la pozițiile unde s-au înregistrat deficite comerciale, cum ar fi legumele, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis continuarea acordării ajutorului de minimis pentru cultivarea tomatelor în spații protejate în vederea asigurării pieței din România cu tomate produse în România pe o perioadă cât mai lungă a anului”.

Proiectul de HG prin care a fost suplimentată schema financiară mai trebuie plimbat pe la avizare, apoi adus în ședință de guvern pentru a fi adoptat. Deci, după alegerile de duminică. Vom vedea apoi cum vor gestiona liberalii programul moștenit de la PSD, potrivit lantulalimentar.ro