Veste bună pentru fermieri de la cel mai înalt nivel. Ce propune Comisia Europeană pentru România

Veste bună pentru fermieri de la cel mai înalt nivel. Ce propune Comisia Europeană pentru România

România va câştiga la nivelul subvenţiilor pentru fermieri a anunțat Mihail Dumitru, director general adjunct Directoratul General Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene (CE). Oficialul european a mai adăugat că cei care sunt sub media plăţilor pe hectar în Uniunea Europeană vor avea o creştere.

Mihail Dumitru, director general adjunct Directoratul General Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene (CE), a declarat că, din propunerea Comisiei cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună, până la acest moment, nu vede fermieri perdanţi în România. Oficialul european a explicat, la conferinţa „Reforma Politicii Agricole Comune”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Institutul European din România că „în România nivelul bugetar se menţine”, în sensul că „atât pe Fondul European de Garanţii Agricole România câştigă un pic, nu pierde”.

„Deci reducerea bugetului PAC nu va afecta cu nimic nivelul Pilonului I în România. România va câştiga, de asemenea, la nivelul mediu al subvenţiilor, suntem în acel proces de convergenţă externă, în sensul că cei care sunt sub media plăţilor pe hectar în Uniunea Europeană vor avea o creştere, România încadrându-se în această categorie. Iar pe partea de Dezvoltare Rurală, pentru a menţine acelaşi nivel de finanţare publică pentru dezvoltarea rurală, va trebui o contribuţie naţională mai mare care să compenseze reducerea din bugetul european. Acesta este logica de menţinere a aceluiaşi nivel de finanţare în mediul rural. Din propunerea Comisiei până la acest moment, la nivelul de negociere de până în prezent, nu văd fermieri perdanţi în România", a declarat Mihail Dumitru, citat de agerpres.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a adăugat și că formele de subvenţionare vor fi revăzute, dar aceleaşi tipuri de intervenţie se menţin.

„Va fi o plată la hectar, deci o plată de bază. Şi aici fermierii nu vor pierde, depinde şi de câţi se vor înscrie la aceasta. Vor exista posibilităţi suplimentare dacă vor intra în eco-scheme şi de asemenea vor exista posibilităţile oferite planul de dezvoltare rural, măsurile de exemplu de compensare în zonele cu handicap natural, în zona de munte. De asemenea, România poate să-şi păstreze, este voluntar, să păstreze sistemul de plată cuplată, deci în limita bugetului propus aceste forme de sprijin cuplat care au existat şi care s-a încetăţenit în România. Spre exemplu în domeniul tomatelor, fructelor şi legumelor, vor putea continua, dar va fi decizia Guvernului României”, a adăugat Mihail Dumitru.

El a menţionat că acestea vor avea mai multe şanse în momentul în care Consiliul şi Parlamentul vor stabili mandatul de negociere şi cele trei instituţii se vor aşeza la masă cu aceste trei mandate: Propunerea Comisiei, Mandatul Consiliului, Mandatul Parlamentului şi se va ajunge la un compromis pe text.

„Speranţa noastră este ca acest lucru să se întâmple în a doua parte a anului, în toamnă. Speranţa noastră este, de asemenea, că un acord pe buget se va finaliza şi vom şti şi câţi bani vor fi. Iar cum se vor aloca aceste subvenţii în România vom şti în momentul în care Guvernul Românei va trimite Comisiei Planul Naţional Strategic pentru Politica Agricolă Comună şi acolo vom şti exact ceea ce propune România ca implementare a viitoarei Politici Agricole Comune. Iar certitudinea, dacă vreţi, pentru toţi fermierii va veni în momentul când acest plan va fi aprobat”, a mai spus Mihail Dumitru.