Un milionar a rămas cu eticheta de „securist”! A fost învins în instanță

Alexandru Cumpănașu s-a judecat cu Viorel Cataramă, ambii candidați la președinția României. Alexandru Cumpănașu a devenit cunoscut după cazul Caracal, el implicându-se în cazul răpirii nepoatei sale, Alexandra Măceșanu.

Cei doi candidați s-au contrat puternic pe tema apartenenței la fosta Securitate a lui Cataramă. A urmat un proces pierdut de acesta pe toată linia. Când o instanță de judecată respinge ca neîntemeiată o cerere, înseamnă că la dosar există probe grele care susțin acest verdict.

„Dragi români, am un mesaj simplu și clar pentru dumneavoastră: am câștigat procesul cu numitul Cataramă Viorel. Acesta a anunțat cu surle și trâmbițe acum câteva luni în presă că m-a dat în judecată pentru că l-am făcut securist în timpul campaniei electorale pe pagina mea de facebook în timpul unui live, cerând daune de 100.000 RON‼️ Astăzi instanța de pe lângă judecătoria sectorului 4 după mai multe termene i-a respins acțiunea ca neîntemeiată‼ Vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile...

Informația este deja publică pe portalul instanței și o puteți consulta. Numitul de mai sus are 30 de zile să o conteste. Atât mai am să vă spun la toți cei care fac eforturi pentru a ajuta sistemul să mă învingă: nu mă subestimați, oricine vă credeți‼ Din păcate sunt unii securiști care au făcut mult rău poporului român și vor plăti mai devreme sau mai târziu pentru sărăcirea și distrugerea României”, a scris Alexandru Cumpănașu, cu trimitere la acest subiect.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, marți, să respingă cererea lui Cataramă. „Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare in judecata. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Judecătoria Sector 4. Pronunțată astăzi, 21.07.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței”, se arată în decizie.

În noiembrie 2019, Cumpănașu a spus într-un live pe facebook că Viorel Cataramă ar fi ”securist”. "Băh, ăsta (n.r. - Viorel Cataramă) a făcut Partidul Liberal! Duce-ţi-vă dracului de-aici toţi! Ăsta a înfiinţat Partidul Liberal în România, securistul ăsta. Deci nu mai pot, o iau cu capul! Băi românilor, când vă treziţi la realitate? Când vă treziţi la realitate? Deci Partidul Naţional Liberal a fost înfiinţat de Cataramă în 1990", a spus Alexandru Cumpănaşu, după care s-a trezit cu un proces.

Potrivit CNSAS, Cataramă a fost informator al Securității dar fără a avea calitatea de colaborator. ”Domnul Cataramă Viorel figurează în dosarul fond informativ numărul I 542786 (cotă CNSAS), titular VRHP. Domnia sa, economist la întreprinderea de comerţ exterior Tehnoforest Export, ulterior (din ianuarie 1987) reprezentant în România, prin intermediul Oficiului Argus, al firmei olandeze Belco – partener comercial al ICE Tehnoforest Export, figurează în dosar cu numele, precum şi în calitate de candidat la recrutare, în atenţia unităţii centrale a Securităţii cu atribuţii pe linia întreprinderilor de comerţ exterior.

În dosarul I542786 (cotă CNSAS) titlular VRHP s-au identificat documente în care i-a fost atribuit de către ofiţerii de Securitate numele conspirativ «Viorel», cât şi documente olografe, semnate de căre domnul Cataramă Viorel atât cu numele real, cât şi cu numele conspirative «W» şi «Voicu»”.