Veste așteptată de Nicușor Constantinescu, din închisoare. Instanța i-a contopit pedepsele

Curtea de Apel Constanța a admis cererea lui Nicușor Constantinescu de contopire a condamnărilor sale la 5 ani închisoare în dosarul Retrocedărilor și 5 ani de detenție în dosarul subfinanțării Centrului Zonal Militar din care a executat deja aproape 3 ani, fiind încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Decizia poate fi contestată în termen de 3 zile de la pronunțare.

Magistrații Curții de Apel Constanța au decis, astăzi, în ședință publică, să admită cererea formulata de Nicusor Constantinescu. Instanța constată că infractiunile pentru care petentul Constantinescu Nicusor Daniel a fost condamnat în dosarul Retrocedărilor sunt concurente. Instanța contopeste astfel pedepsele principale de 4 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate, în 7 februarie 2019, de Inalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul Retrocedărilor, cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată de Tribunalul Constanța în dosarul subfinanțării CMZ prin sentința finală din 29 iunie 2016.

 

Curtea de Apel Constanța aplică pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani și 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse ) și îi aplică lui Nicușor Constantinescu pedeapsa principală rezultantă, de 7 ani si 4 luni închisoare. Deduce din această pedeapsa principală rezultantă, de 7 ani și 4 luni închisoare, perioada executată de la data de 06.11.2014 la data de 05.12.2014 inclusiv, de la data de 03.03.2015 la data de 24.04.2015, inclusiv, și de la data de 20.05.2016 la zi. Ar însemna că Nicușor Constantinescu mai are de executat 3 ani de închisoare.