Verdictul criticilor: un Cannes mediocru

O ediţie atât de slabă, se comentează pe holurile festivalului, n-a mai avut loc de câteva decenii. „Mission impossible” pentru juriul prezidat de Tim Burton.

A trecut şi „Exodul: Soare înşelător 2”, al lui Nikita Mihalkov, şi întreaga suflare de pe Croazetă a căpătat brusc revelaţia: nu există nici o revelaţie anul acesta la Cannes. Nimic surprinzător, nimic ieşit din comun, nimic care să merite mai mult de 3 steluţe şi jumătate din 5, după cum arată tabelele cu voturile criticilor din „Screen International”.

Un „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” sau un „Entre les murs” – precedentele revelaţii la Cannes - le-ar fi făcut viaţa frumoasă juraţilor prezidaţi de Tim Burton. Însă, în condiţiile în care cele mai bine cotate filme au primit doar aprecieri călduţ-binevoitoare, iar celelalte au la fel de mulţi fani ca şi detractori, situaţia nu e tocmai roză pentru juriu. Algeria primeşte puncte de la francezi

Favoriţii sunt deocamdată doi francezi şi doi britanici şi toţi stau cam pe aceeaşi treaptă (cu menţiunea că nici unul nu ar merita Palme d’Or dacă nu ne-am afla în această situaţie de avarie).

„Des hommes et des Dieux”, al lui Xavier Beauvois, şi „Hors la loi”, în regia lui Rachid Bouchareb, au sprijinul necondiţionat al presei franceze, absolut încântată în special de primul. „Hors la loi”, povestea a trei prieteni algerieni în Franţa, pe fondul luptei pentru independenţă, a dat de lucru poliţiei din Cannes, ieri, când 1200 de manifestanţi au protestat pe străzi împotriva filmului şi au adus „un omagiu francezilor omorâţi la Sétif” (masacrul în urma căruia mii de algerieni au murit). Pe acest fundal emoţional, filmul ar putea lua un premiu, măcar pentru curajul regizorului de a evoca momente extrem de delicate din istoria franco-algeriană.

De Algeria se ocupă şi Xavier Beauvois în „Des hommes et des Dieux”: şapte călugări cistercieni sunt răpiţi şi omorâţi în timpul războiului civil din Algeria, în 1996, fără ca făptaşii să fi fost descoperiţi vreodată. Beauvois ni-i arată înainte de tragicul eveniment, în îndoielile şi slăbiciunile lor.

„My Joy”, în cărţi

Pe de altă parte, nici britanicii nu stau rău. „Another Year”, al lui Mike Leigh, a rămas unul dintre favoriţi din momentul în care a rulat. Pelicula intimistă despre singurătate şi despre prietenie şi-a găsit un rival câteva zile mai târziu, când şi-a făcut apariţia „Route Irish”, regizat de Ken Loach.

Drama cineastului britanic – violentă, bine dozată în tensiune – se apleacă asupra unui caz particular. Un soldat britanic angajat în Irak se întoarce acasă în coşciug şi, pentru că familia sa nu primeşte nici o explicaţie oficială, începe o anchetă despre circumstanţele morţii sale.

Dacă unul dintre cei patru se va alege cu un premiu, vom afla mâine seară, când Kristin Scott Thomas va oficia gala de închidere a festivalului.

Aproape sigură e, însă, potrivit zvonurilor din ultimele zile, o Camera d’Or (destinată debutanţilor) pentru „My Joy”, drama ucraineanului Serghei Losnitza, în care joacă şi Vlad Ivanov. Nici Juliette Binoche („Copie Conforme”), nici Javier Bardem („Biutiful”) nu au rivali la interpretare.

Corespondenţă din Cannes

Mai multe informaţii despre Festivalul de Film de la Cannes aflaţi pe cinemas.ro şi din secţiunea Cannes 2010.