Istoricul Alex Mihai Stoenescu a colaborat cu Securitatea, potrivit verdictului dat joi de către Curtea de Apel Bucureşti. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în recurs.
Instanţa a admis astfel o acţiune a CNSAS, introdusă în decembrie 2010 pe numele lui Stoenescu, prin care s-a solicitat judecătorului Curţii să constate faptul că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Colegiul CNSAS i-a audiat în 2006 pe Alex Mihai Stoenescu şi pe Doru Braia, în calitate de formatori de opinie, Colegiul având la acea vreme informaţii că cei doi ar fi avut legături cu fosta Securitate, au declarat atunci.
Cei doi au fost verificaţi din oficiu, în calitate de formatori de opinie, iar audierea lor a fost necesară pentru a avea o imagine cât mai completă asupra datelor ce reies din documentele aflate în posesia instituţiei.