Evenimentul Zilei > International > Venezuela înaintea tuturor. Președintele Maduro despre tratamentul anti-COVID. „Elimină 100% virusul”
Venezuela înaintea tuturor. Președintele Maduro despre tratamentul anti-COVID. „Elimină 100% virusul”

Venezuela înaintea tuturor. Președintele Maduro despre tratamentul anti-COVID. „Elimină 100% virusul”

Nicolas Maduro, președintele Venezuelei a afirmat, duminică dimineață, că specialiștii din țara sa au descoperit un tratament eficient împotriva COVID.

Potrivit șefului statului Venezuela, Nicolas Maduro, acest tratament poate fi aplicat cu încredere deoarece pe lângă faptul că vindecă bolnavii infectați cu noul coronavirus, nici nu are efecte secundare.

Cum acționează tratamentul în corpul uman

O moleculă numită DR-10 a fost descoperită în timpul unui studiu de şase luni de către institutul de cercetare IVIC şi elimină 100% virusul, a afirmat el.

Molecula a fost deja utilizată în tratamentul hepatitei C, HPV şi Ebola, a adăugat Maduro.

Procesul de autorizare a tratamentului de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a început deja, a mai spus el.

OMS a declarat la începutul acestei luni că mai multe posibile tratamente împotriva COVID-19 la nivel mondial au avut rezultate reduse sau deloc, potrivit programului de testare al OMS „Solidarity Trial”, la care au participat 11.000 de pacienţi din 30 de ţări.

Printre acestea se numără Remdesivir, pe care Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) l-a aprobat săptămâna trecută ca tratament împotriva COVID-19.

Reacția OMS la tratamentele apărute până acum

Mai multe medicamente au primit aprobare pentru utilizarea lor temporară până când studii serioase vor demonstra eficiența sau eficiența lor.

Între timp, a fost declanșată o serie întreagă de teste clinice, dintre care cele mai importante au fost organizate de Organizația Mondială a Sănătății și National Health Service din Marea Britanie. Cercetările au fost complicată de interesul politic în găsirea unei soluții rapide, de diversele interese economice ale unor producători de medicamente și de faptul că unii politicieni și medici au luat în brațe câte o soluție și au insistat în ai demonstra eficiența, în ciuda evidențelor contrare.

Problema cu toate substanțele acestea este că studiile despre eficiența lor sunt cel mai adesea publicate pe servere de pre-printuri, adică nu sunt verificate de nimeni, sau pe siteuri chinezești, deci nivelul de încredere în acestea este extrem de scăzut, potrivit agerpres.ro

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.