Vedeta de la PRO TV arestată pentru EVAZIUNE FISCALĂ şi- RECUNOSCUT FAPTELE

Când PRO TV se pregătea să dea lovitura în grila de primăvară cu “Bake Off România”, un show culinar cu produse de cofetărie patiserie, juratul emisiunii, cofetarul Tudor Constantinescu, patronul cofetăriilor Chocolat, a fost reţinut procurorii DIICOT. Aflat în arest de mai bine de o lună, Tudor Constantinescu şi-a recunoscut fapte.

Patronul cofetăriilor Chocolat este acuzat că este coordonatorul unui grup infracţional specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani. Constantinescu şi-a recunoscut faptele. Şi contabila şefă a firmelor sale, Mihaela Cartaş, a făcut acelaşi lucru, scrie libertatea.ro.

Potrivit anchetatorilor, începând din 2006, Constantinescu ar fi folosit un soft de la o firmă din Constanța, program informatic prin care restaurantele își diminuau baza de impozitare și țineau o dublă contabilitate.

Programul era accesat cu ajutorul unui card aflat doar în posesia casierelor de la punctele de lucru ale societăților. Cardul permitea accesul în memoria fiscală a casei de marcat și efectuarea unor operațiuni de împărțire a produselor proprii, zaharoase și de patiserie, obținute la un punct de lucru din București.

Totodată, procurorii de la “Crimă Organizată” l-au descris în referatul pe baza căruia i-au obţinut arestarea ca fiind “agresiv verbal şi fizic” cu angajaţii săi, pentru a se asigura că acestora nu le va trece prin cap să le dezvăluie autorităţilor modul în care, folosind un soft special, înregistra pe casele de marcat ale restaurantelor pe care le controlează sume mai mici decât cele încasate în realitate.