Vedere din Brașov. Pârtiile groazei, fătălăul cu placă și doi urși frați gunoieri

Vedere din Brașov. Pârtiile groazei, fătălăul cu placă și doi urși frați gunoieri

Dispui de o binemeritată zi liberă pe care ți-ai propus s-o trăiești la (pe) munte, la aer curat, pe Muntele Postăvaru, de exemplu? Atenție, aventura ta s-ar putea sfârși tragic!

Am fugit zilele trecute, în această iarnă despuiată de frig și de zăpadă, spre Brașov, speriat că nu voi apuca să adulmec mirosurile tari ale acestui anotimp tot mai subțiat de nebuniile oamenilor.

Planul era simplu, plămădit în trei (prieteni, zile, trasee). Într-o zi, sus, pe Postăvaru, pe poteci bătute cu piciorul, până la 1.799 de metri, altitudinea maximă a muntelui din care poți atinge Bucegiul cu mâna. În alta, pentru relaxare, Tâmpa (960 de metri înălțime), culmea calcaroasă înghițită de tentaculele urbei. Iar în ultima, Piatra Mare (aici n-am mai ajuns din motive medicale, ca să le spun așa).

Ne puteți urmări și pe Google News

Astăzi, însă, despre Postăvaru, masivul tăiat de 35 de trasee turistice, bine marcate. Dar bulversate de un mare paradox care-ți înghite, la propriu, pământul de sub picioare: pârtiile care coboară din creștetul vârfului spre Poiana Brașov.

„Drumul albastru”, Dumnezeu cu mila!