Vechii portocalii se află în curtea PNL sediului. Ce funcții ar putea ocupa din nou Vasile Blaga în partid?

Emil Boc, Anca Boagiu, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase, Alexandru Pereş, Iancu Caracota se numără printre foştii democrat-liberali care au fost convocați, miercuri, la sediul PNL, din București, de către fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga.

Existența unor probleme de comunicare între foştii democrat-liberali şi foştii liberali a fost admisă de senatorul liberal Alexandru Pereş.

De altfel, liberalul nu a ratat nici ocazia să puncteze că „și în PSD sunt probleme, nu numai la noi, şi în ALDE sunt probleme. (...) Mai sunt probleme care trebuie rezolvate”.

De atfel,  Vasile Blaga ar putea fi coordonator de campanie electorală, după vorbele senatorului de la PNL. „În echipă da, sigur că da. În frunte e cam greu, e vorba de Convenţie, de Congres, nu se pune problema aşa", a declarat Alexandru Pereş cu privire la o funcţie pentru Vasile Blaga în partid.

Declarațiile senatorului liberal Alexandru Pereș au fost contrazise de deputatul Dan Vîlceanu care a negat că în partid ar exista probleme de comunicare.

Deputatul liberal a pus la zid și informaţiile vehiculate pe surse privind eventuale nemulţumiri referitoare la preşedintele PNL, Ludovic Orban.

„Orice coleg poate să organizeze o întâlnire. Şi eu, dacă voiam să organizez o întâlnire cu colegii, puteam să o fac. Mi se pare normal să fie o întâlnire în sediul de partid, pentru ca ulterior să nu apară discuţii de genul puciuri, grupuri. Este normal. (...) Orice întâlnire care aduce unitate (...) nu poate să fie decât un plus. Să te baţi cu PSD în condiţiile actuale nu este uşor", a afirmat deputatul PNL, precizând că informaţiile vehiculate pe surse privind eventuale nemulţumiri referitoare la preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu au niciun fundament în realitate.

Despre motivul convocării vechilor portocalii la sediul PNL, din Capitală, nu a știut nici Vîlceanu. „Se apropie alegeri. Eu, ca preşedinte de organizaţie, îmi pregătesc alegerile la mine în judeţ, mă întâlnesc cu tot felul de colegi. Sunt absolut discuţii normale", a mai spus deputatul PNL.