Statele Unite au adăugat pentru “prima dată” Vaticanul pe o listă de state susceptibile de spălare de bani, potrivit unui raport publicat miercuri de Departamentul de Stat de la Washington, informează Agerpres.
Vaticanul se adaugă unei liste de 68 de ţări clasificate în categoria “situaţie gravă” şi care cuprinde, printre altele, Albania, Egiptul, Portugalia sau Yemenul, potrivit raportului anual al Departamentului de Stat privind lupta împotriva traficului de droguri în lume. Această categorie este cu un nivel mai jos de lista SUA de 66 de ţări unde spălarea banilor este o “primă preocupare” şi care include Afganistanul, Statele Unite, Brazilia, China, Rusia, Irakul sau Franţa, notează AFP. Un responsabil american a declarat sub acoperirea anonimatului că Vaticanul a stabilit un dispozitiv contra spălării banilor pentru prima oară, dar că eficienţa sa rămâne încă să fie evaluată. Vaticanul este “potenţial vulnerabil” la spălarea de bani din cauza unor fonduri importante ce circulă între Sfântul Scaun şi restul lumii, adaugă raportul. Papa Benedict al XVI-lea a creat la 30 decembrie 2010 Autoritatea de informaţie financiară (IFA), ce ar trebui să îi permită Vaticanului să se conformeze normelor internaţionale de luptă contra spălării banilor şi finanţării terorismului.