Un număr de 20 de primari de la alte partide s-au înscris în Partidul Social Democrat (PSD). Astfel, primarii liberali din comunele Rafaila, Todireşti, Băceşti, Vultureşti, Boţeşti, Bogdăneşti, Iveşti, Găgeşti, Puieşti, Deleni, Fereşti, Fruntişeni au trecut la partidul de guvernământ, scrie Agerpres.
Printre cei care s-au înscris în PSD se mai află un primar din Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), unul de la Partidul România Mare (PRM), un ecologist, un independent şi patru de la Partidul Democrat Liberal (PDL).
Totodată, la PSD au trecut 154 de consilieri locali şi judeţeni, ceea ce face ca jumătate dintre aleşii locali din judeţ să fie acum social-democraţi. În municipiul Bârlad, Ciprian Feraru, preşedintele filialei locale a PNL Bârlad şi consilier local, a trecut la PSD împreună cu întreg Biroul Politic Municipal al formaţiunii.
'Nu am fost interesaţi în mod deosebit de această ordonanţă. Dacă Instituţia Prefectului va face verificarea apartenenţei aleşilor, vom afla şi noi care sunt noii veniţi. Din câte am aflat, în general ştiu că cei care au ales să se îndrepte către PSD sunt oameni serioşi, oameni care nu au făcut altceva decât să-şi exprime o opţiune. Cu siguranţă ei nu au candidat la noi fiindcă locurile erau deja ocupate', a declarat preşedintele PSD Vaslui, Dumitu Buzatu.
Partidul Liberal Reformator a atras un primar, pe cel de la Vetrişoaia şi un viceprimar de la Drânceni. De asemenea, au mai venit la PLR 16 consilieri locali din judeţ.
'Mă bucur că au venit la partidul nostru. Asta înseamnă că au înţeles faptul că este un partid de perspectivă, în care pot lua deciziile fără să le impună nimeni nimic. De obicei tendinţa primarilor este să meargă la partidele aflate la putere, dar iată că unii oameni s-au orientat spre noi şi acest lucru nu poate decât să ne mulţumească', a declarat preşedintele PLR Vaslui, Florin Sîrbu.
Potrivit secretarului PMP Vaslui, Stelian Podosu, la această formaţiune au trecut peste 50 de aleşi din judeţ.