Vasile Turcu, băgat în depresie de afaceri

Fostul acționar al echipei Dinamo a încercat, ieri, să-și pună capăt zilelor, fiind salvat în ultima clipă de soția sa. Se pare că problemele financiare l-ar fi aruncat pe Turcu în brațele deznădejdii

Vasile Turcu (62 de ani), fost acționar al echipei FC Dinamo, se află în stare critică la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce, ieri, a încercat să se sinucidă.

În jurul orei 10.00, Turcu a fost găsit cu un ștreang de gât, de Elena, soția sa, care a sunat la 112. Medicii de pe ambulanța ajunsă la vila omului de afaceri au făcut eforturi pentru a-l menține în viață, iar pacientul, care a suferit un stop cardio-respirator, a fost dus la Spitalul de Urgență Floreasca, la Secția de Terapie Intensivă.

Soția și cei doi băieți, la urgență

Soția fostului dinamovist, dar și cei doi băieți, au ajuns la spital și i-au rugat pe medici să nu ofere detalii despre necazul care s-a abătut asupra familiei. Din cauza timpului în care s-a asfixiat, Turcu ar fi suferit și un edem cerebral, iar în momentul în care s-a prăbușit, după ce soția i-a tăiat ștreangul, și-a fracturat câteva coaste.

Afacerile nu mai mergeau ca altădată

Medicii de la Floreasca au reușit să-l stabilizeze, dar starea lui Turcu era critică, aseară, după închiderea ediției. Conform unor surse EVZ, pentru ex-dinamovist, afacerile nu mai mergeau la fel de bine ca acum câțiva ani, iar ăsta ar fi putut fi un motiv pentru care patronul de la Romconstruct ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, fiind într-o stare de depresie.

Omul de afaceri a fost atras de sport, iar în 2001 a început să susțină financiar echipa de handbal a clubului Dinamo. Trei ani mai târziu a fost cooptat la echipa de fotbal, unde li s-a alăturat acționarilor mai vechi: Nicolae Badea, Cristi Borcea, Vladimir Cohn sau Gigi Nețoiu. În 2011, Turcu s-a retras din fotbal, din cauză că era înjurat de suporteri.

„Bag bani și sunt criticat tot timpul. Nu mai suport, eu plec de la Dinamo”, și-a motivat afaceristul, decizia.

Ar fi vrut să revină în Ștefan cel Mare

Totuși, anul trecut, Turcu își exprimase disponibilitatea de-a reveni la Dinamo, ca investitor. „Nu sunt pe aceeași lungime de undă cu domnul Negoiță. Dar o să discut cu domnul Badea, poate reușim să ne strângem câțiva acționari și să preluăm clubul. Trebuie să formăm un grup de patru-cinci inși, să punem fiecare câte două milioane de euro pe an. Aşa, s-ar crea un buget de 10 milioane, care e suficient pentru România în momentul actual. Ne gândim, dar să vedem, pentru că din fotbal nu scoţi bani. Dacă intrăm, suntem decişi să facem treabă, nu poţi să te joci cu un club ca Dinamo”, spunea fostul acționar.

Audiat de DNA, în 2015

Vladimir Cohn, fost coleg al lui Turcu în Consiliul de Administrație al FC Dinamo, a fost șocat atunci când a aflat tristul eveniment petrecut ieri.

„Nu cred că omul acesta voia să se sinucidă vreodată în viaţa lui, nu era genul. Eu cred că e vorba de altceva. O fi fost vreun conflict ceva. Chiar dacă avea probleme, cred că era destul de tare să treacă peste ele. Familia ar trebui să ştie mai multe şi să spună ce s-a întâmplat. Noi acum nu facem altceva decât să speculăm. Păcat de el, asta e”, a declarat Cohn.

În urmă cu doi ani, Vasile Turcu a fost audiat la DNA, în dosarul ce vizează partida Lazio - Dinamo (1-3), din 2007, din play-off-ul Ligii Campionilor. Cazul vizează și transferul lui Ștefan Radu, la Lazio Roma, pentru suma de 5,3 milioane de euro. „Declaraţiile făcute de unii oficiali ai clubului Sportiv Dinamo 1948 SA sunt lipsite de temei şi sumele invocate de aceştia sunt fanteziste şi lipsite de logică”, spunea Vasile Turcu.

Cândva, printre nababii României

Născut la data de 11 august 1954, în comuna Hudești, județul Botoșani, Vasile Turcu se numără printre afaceriștii fruntași ai țării. Deține grupul de firme Romconstruct (din care fac parte nouă companii), lucru ce, de-a lungul timpului, l-a adus la „masa bogaților”. În 2010, Turcu se mândrea cu o avere care varia între 130 și 135 de milioane de euro. S-a situat pe locul 57 în ierarhia celor mai bogați oameni din România. Cu timpul situația financiară i-a cam scăpat de sub control, astfel că, în 2013, potrivit Top 300 Capital, avuția sa scăzuse la suma de 30.000.000 de euro.