VASILE LĂCĂTUŞ: „O să sărbătoresc cu Marius calificarea”

Vasile Lăcătuş, fratele „Fiarei”, va fi prezent astă-seară pe arena moldavă, fiind convins că FC Vaslui va reuşi să treacă de FC Braşov în semifinale.

Echipele FC Vaslui şi FC Braşov se bat astă-seară (de la ora 20.15, în direct la Pro TV) pentru accederea, în premieră, în finala Cupei României la fotbal. În meciul-tur din semifinale, „stegarii” s-au impus cu scorul de 1-0 (gol Ilyeş).

Marius Lăcătuş, antrenorul moldovenilor, speră să obţină prima calificare din cariera sa de tehnician în ultimul act al unei competiţii tocmai împotriva echipei la care şi-a început cariera de jucător. În pregătirea jocului, „Fiara” a ţinut să le transmită elevilor săi să fie răi pe teren, aşa cum era el.

„Pentru cel de pe locul doi nu se cântă niciodată imnul”

„Nu ne-au primit cu flori la Braşov (n.r. - oraşul în care s-a născut Lăcătuş), aşa că nici noi n-o să fim mieluşei. O să jucăm la limita regulamentului şi asta pentru că jucătorii trebuie să demonstreze că dau totul pe teren. Noi vom intra pe teren ca să câştigăm.

Pentru cel de pe locul doi nu se cântă niciodată imnul. Vrem în finala de la Iaşi, pentru că, indiferent de ce se întâmplă pe teren, rămâne rezultatul. În cariera asta, nimeni nu te judecă după o fază sau alta, ci după câte trofee ai câştigat”, a spus „Fiara”.

Urbea în care este programat meciul a fost împânzită de afişe mari, prin care vasluienii sunt îndemnaţi să vină pe stadion. Ieri au fost puse în vânzare biletele pentru confruntarea de diseară, iar organizatorii speră ca arena să fie plină ochi.

„În momentele grele, publicul nu a fost alături de noi”, s-a plâns Lăcătuş.

„La Vaslui este mult mai liniştit decât la Steaua”

Marius Lăcătuş va fi încurajat şi de fratele său, Vasile, la jocul cu FC Braşov.

„Mă duc la meci, n-am cum să lipsesc. E unul dintre meciurile foarte importante pentru Marius. Eu nu mai ţin de mult cu FC Braşov, de când am plecat de-acolo (n.r. - a fost angajat ca brancardier). Ţin doar cu echipele la care antrenează Marius şi cu Steaua. Vasluiul se va califica sigur în finală. La Vaslui, Marius este mult mai liniştit decât la Steaua. Voi rămâne să petrec cu Marius pentru calificare”, ne-a declarat Vasile Lăcătuş, care locuieşte în Braşov.

„Pornim cu avantaj şi am încredere că vom merge în finală. Nu mergem să conservăm rezulatul din tur. E meciul sezonului pentru noi.“, VIOREL MOLDOVAN, antrenor la FC Braşov

DORINŢA LUI MOLDOVAN

„Sper să avem un arbitraj corect”

Viorel Moldovan, antrenorul ardelenilor, se teme mai mult de arbitraj decât de FC Vaslui, o echipă în faţa căreia „stegarii” n-au pierdut niciodată, în toate competiţiile. „Trebuie să fim pregătiţi, pentru că o calificare poate fi decisă şi după prelungiri sau penalty-uri. Sper să avem parte de un arbitraj corect”, a spus „Moldo”. „Central” va fi Marius Avram.