Marţi seara, vicepremierul Vasile Dîncu a fost invitatul jurnalistului Silviu Mănăstire la emisiunea Dosar de Politician, transmisă pe B1 TV. Politicianul a discutat despre subiectul zilei, remanierea miniştrilor Marius Bostan (Comunicaţii) şi Dan Costescu (Transporturi), explicând că această situaţie nu l-a surprins deloc.
Vasile Dîncu a explicat că a discutat de mai multe ori cu Dacian Cioloş despre ceea ce se întâmplă în Guvern, iar cele patru demiteri nu l-au surprins cu nimic.
Pe mine, nu m-a luat prin surprindere (remanierea – n.r.). Discutăm întotdeauna cu premierul ceea ce se întâmplă în Guvern. Sigur că este un lucru care nu este aşa cum ar părea dinafară: premierul este suveran în aceste decizii, nu este obligat să se consulte cu nimeni, să se justifice. Sigur: este obligat să deconteze, până la urmă, pentru modul în care şi-a făcut echipa. Nu pot să ofer explicaţii prea relevante în legătură cu evaluarea pe care le-a făcut-o premierul miniştrilor.
Politicianul a apreciat strategiile sociale realizate de ministerul lui Marius Bostan, singura problemă fiind cea „interconectarea bazelor de date”, scrie psnews.
Am discutat cu Dacian Cioloş de câteva ori despre strategiile unor ministere, mai ales ale celor sociale. Marius Bostan este un om cu foarte multă expertiză, a fost un ministru dynamic. De ani de zile, s-au dat sute de mil de euro, şi parcă aceste baze ar fi fost construite pentru a consolida independenţa ministrului. Nu au putut fi interconectate. Domnul Bostan a făcut foarte multe în ultima vreme în legătură cu plata electronică, cu introducerea internetului la ţară. Probabil că este doar o chestiune de integrare într-un anumit ritm în privinţa domnului Bostan”, a zis Dâncu.
Vicepremierul a adăugat că şi fostul ministru al Transporturilor era un politician competent, care a încercat să reformeze CNADNR-ul, însă vina nu este a lui, ci a personalului care nu s-a sincronizat cu modul de lucru al ministrului Dan Costescu.
„Cunoştea foarte bine ce se întâmpla în Ministerul Transporturilor. A încercat, în ultima vreme, şi o reformă a CNADNR-ului. N-a reuşit, într-adevăr, să lanseze licitaţii. Eu cred că e vorba mai degrabă de cuplajul cu o anumită funcţionărime din minister, de oameni care n-au reacţionat cu viteza necesară. Cred că a avut o activitate dinamică. Nu ştiu, însă, care a fost contractul lui cu prim-ministrul. Probabil că nu a existat o foarte bună nici comunicare, nici setare a agendei”, a încheiat Dîncu.