Primarul PSD al comunei Variaș din județul Timiș este în continuare membru în PRO România, partid în care, până acum o lună, deținea (de jumătate de an) inclusiv o funcție de conducere.
La vremea respectivă, oficialii PSD județeni au spus că vor tranșa cazul lui Nicolae Birău în Biroul Județean, dar au avut diverse alte priorități, până acum.
La finele săptămânii trecute, Biroul Județean Timiș al PSD s-a întrunit în ședință și a decis, printre altele, dizolvarea Organizației PSD Variaș, dar nu și excluderea din partid a lui Nicolae Birău, primarul ales pe listele PSD și care deținea și funcția de șef al organizației.
Acesta este pratic trecut la Pro România, dar conduce comuna în calitate de PSD-ist, pentru că, spune el, refuză să demisioneze din partid, tocmai pentru a-și putea încheia mandatul.
Social-democratul Nicolae Birău are 46 de ani și este la al doilea mandat de primar al comunei Variaș. A intrat în politică acum 17 ani, la PSD, și, până toamna trecută, nu s-a gândit niciodată să plece în alt partid. În februarie era primar PSD la Variaș și coordonatorul PRO România Timiș.
„Nu am demisionat din partid pentru că nu ar fi corect ca eu să pierd mandatul de primar al comunei. Când am început eu să fac politică în Variaș, nu era nici măcar un singur consilier local PSD acolo. Iar datorită mie am ajuns să câștigăm primăria, două mandate la rând”, a declarat pentru EVZ Nicolae Birău.
În februarie, Călin Dobra, care între timp a fost votat președintele PSD Timiș, spunea că se va analiza și supune la vot retragerea sprijinului sau excluderea lui Birău din PSD. În final însă, partidul nu a îndrăznit să facă asta. „În Biroul Județean am decis dizolvarea Organizației PSD Variaș, ceea ce însemană că toți membrii ei își pierd funcțiile politice”, a explicat Călin Dobra. Cumva, pentru a nu pierde o primărie, dar pentru a lua, totuși, atitudine, s-au sacrificat mai mulți oameni.