Social-democraţii se vor reuni săptămâna viitoare, după sărbătorile de Paşte, pentru a-l desemna pe succesorul lui Valeriu Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor.
Până acum, varianta cel mai des vehiculată în interiorul partidului condus de Liviu Dragnea este Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi unul dinre apropiaţii preşedintelui PSD.
De asemenea, şi deputatul PSD Gabriel Vlase este una dintre variantele discutate în partid. Şi fostul premier Victor Ponta ar fi interesat de această poziţie, dar, pe de altă parte, Dragnea nu ar vrea ca acesta să aibă prea multă putere, deci o eventuală numire a sa este mai puţin probabilă.
Cu toate acestea, Victor Ponta are susţinătorii săi.
De exemplu, ieri, PSD Giurgiu a afirmat că ar fi un lucru foarte bun şi rezultatele ar fi mult mai bune la Camera Deputaţilor dacă Victor Ponta s-ar afla la conducerea forului legislativ.